Dupa un plus de 36% in primele 16 zile de tranzactionare, Bursa a inregistrat ieri o corectie negativa in jurul a 2%.
Brokerii se asteptau ca pe un trend crescator sa apara oscilatii, o volatilitate mai mare a Bursei fiind asteptata si pentru sedintele urmatoare. “E posibil sa mai apara corectii in perioada imediat urmatoare. Oricum anul este mai lung decat 16 zile si investitorii este bine sa inteleaga ca este posibil sa asistam la corectii mai drastice pana la final” a comentat Marcel Murgoci, director de operatiuni la societatea de brokeraj Estinvest. Indicele BET a pierdut ieri 2,1%, o scadere considerata totusi mica comparativ cu aprecierile din acest an. “Ar fi bine sa mai fie corectii de 1 – 2% si in sedintele urmatoare. Eu in continuare sper ca piata va intra pe un palier de acumulare” a precizat Valentin Ionescu, director de operatiuni la societatea de brokeraj Euro Invest Vision.
Valoarea tranzactiilor derulate pe Bursa a depasit si ieri 10 milioane de euro, lichiditatea fiind totusi in scadere comparativ cu sedinta precedenta. “Important este faptul ca volumul este sustinut in principal de investitori, dar in acelasi timp este sustinut si de speculatori, care au o pondere destul de semnificativa. Practic cei care fac tranzactii zilnice au o pondere de 30 – 40% in rulajul zilnic total. Ceea ce reprezinta un lucru pozitiv, arata ca piata noastra este interesanta” a comentat Octavian Dragolea, directorul general al societatii de brokeraj European Securtities. El a mai spus ca in nici un caz nu se pune problema ca investitorii institutionali care au intrat pe actiunile cele mai lichide de pe piata sa iasa de pe ele in cursul acestui an.
Pe parcursul sedintei au fost doua momente de scaderi. Unul, aproximativ dupa 45 minute de tranzactionare, si al doilea moment spre final. In cazul primei situatii, cand a inceput sa scada pretul, multi investitori s-au retras din BID, insa pe masura ce pretul scadea, cumparatorii au inceput din nou sa-si faca mai puternica simtita prezenta pe piata.
Atat actiunile companiilor petrolere, cat si cele ale bancilor, cu exceptia Carpatica, au scazut ieri. Titlurile Petrom au pierdut 1,6%, pe fondul unor tranzactii de 66,3 miliarde de lei (1,7 milioane de euro). Ultima tranzactie cu aceste titluri s-a perfectat la pretul de 4.430 lei/titlu.
Actiunile Petromidia au inchis la 1.210 lei/actiune, in scadere cu 3,2%. Cu aceste titluri s-au derulat si doua tranzactii speciale la pretul de 1.270 lei/actiune, valoarea transferurilor respective fiind de 14,9 miliarde de lei (0,4 milioane de euro). In piata, actiunile Petromidia au facut obiectul unor tranzactii de peste 60 miliarde de lei(1,6 milioane de euro).
Indicele BET – FI a atins un nou amxim istoric ieri, mai ales datorita cresterii actiunilor SIF Oltenia cu 2,4%. Oltenia a fost cotata ieri la un pret maxim de 13.500 lei/actiune egal cu cel la care au fost tranzactionate actiunile SIF Transilvania. Tranzactiile cu actiunile SIF Oltenia au totalizat 60,4 miliarde de lei (1,5 milioane de euro), lichiditatea actiunilor fiind in usoara crestere.
Titlurile SIF Transilvania au fost cotate la inchidere la 13.100 lei/actiune, in scadere cu 1,5%. Operatiunile au insumat 20,5 miliarde de lei (0,5 milioane de euro).
Piata RASDAQ
Actiunile operatorului portuar Comvex Constanta au facut din nou obiectul unei tranzactii importante, de aceasta data transferandu-se un pachet de 3% din titlurile companiei.
Spre finalul sedintei, un investitor a achizitionat 3% din actiunile Comvex, tranzactia derulandu-se la pretul maxim al sedintei de 244.000 lei/actiune. Actiunile Comvex au facut de la inceputul acestui an in trei sedinte obiectul unor transferuri importante. In cadrul primei dintre acestea s-au derulat doua deal-uri cu titlurile Comvex, prin intermediul carora s-a transferat un pachet de 7,8%. La inceputul acestei saptamani, s-au facut din nou tranzactii mai mari cu actiunile Comvex, luni transferandu-se in total un pachet de 4,8%. Pana in prezent nu s-a raportat nici o modificare in structura actionariatului. Actionarul majoritar al companiei este casa de comert Balli prin intermediul Solidmet SRL, care detine 51,9% din actiuni. Conform ultimei raportari, cei mai importanti actionari minoritari sunt SIF Transilvania cu 12,7% din actiuni si fondurile de investitii Broadhurst s TWT Affirmative, cu participatii de 10,4%, respectiv 7,8%.
Tranzactii mai ridicate decat de obicei s-au realizat si cu actiunile companiei Asirom Bucuresti, o alta societate listata la Categoria a II- a. Un investitor a achizitionat spre finalul sedintei un pachet de 0,4% din titlurile Asirom. La inchidere, aceste actiuni au fost coatte la pretul de 5.600 lei/actiune, in crestere cu 1,8%. Valoarea tranzactiilor a fost de 17,3 miliarde de lei (0,4 milioane de euro).
Evolutia actiunilor Braiconf s-a mentinut in general in linia sedintei precedente. Aceste titluri au realizat cel mai ridicat rulaj dintre cele listate la Categoria I, cu tranzactii de 13,7 miliarde de lei (0,3 milioane de euro). Ultimul pret a fost de 84.500 lei/actiune, cu 1.2% mai ridicat fata de cel de luni.
Actiunile Argus au castigat peste 4%, pretul de inchidere de 52.000 lei/actiune fiind si un maxim de la splitarea valorii nominale a titlurilor. Operatiunile derulate cu titlurile producatorului de ulei au insumat 9,8 miliarde de lei (0,2 milioane de euro).
Ieri s-a realizat si o tranzactie speciala cu actiunile producatorului de articole de imbracaminte LCS Conf (Flacara) din Cluj – Napoca.pachetul transferat in acea operatiuni reprezinta 3,1% din capitalul social al companiei. Tranzactia s-a perfectat la pretul de 400.000 lei/actiune, operatiunea totalizand 2,2 miliarde de lei (58.000 euro). LCS Conf este controlata de societatea Leotex Industries care detine o participatie de 53,9%. Principalul actionar minoritar este SIF Moldova, cu o detinere de 6,5%. catalin.ciocan@zf.ro
Burse - Fonduri mutuale
Ce creste mai trebuie sa mai si scada
Ce creste mai trebuie sa mai si scada