Un ziar de mare tiraj avertiza recent pe prima pagina ca economia bantuita de atatea calamitati ar fi fost amenintata de o “criza financiara” aparent iminenta daca nu ar fi fost luate masuri drastice de limitare a creditului bancar in valuta. Ca “intre profesionisti” (cum se exprima un reputat economist roman cand a vrut sa-i excluda din discutie pe cei care “nu inteleg riscul sistemic”), creditul in valuta presupune doua riscuri majore pentru bancile comerciale :
(1) riscul valutar de transfer (sovereign risk) atunci cand autoritatile duc o politica asa de catastrofala incat ajung sa suspende convertibilitatea monedei nationale si pun in imposibilitate beneficiarii de credite in valuta sa-si mai procure valuta de care au nevoie – indiferent cat de mari venituri ar avea in moneda locala – ca sa-si plateasca ratele sau sa ramburseze creditul. Analistii de credit si risc managerii simuleaza situatia de “moratoriu” (cand o tara declara suspendarea convertibilitatii si a platii datoriei externe) ca un caz extrem, previzibil in situatia inrautatirii situatiei macroeconomice, a scaderii rezervelor internationale sau a unor crize politice mari (schimbari de regim, revolutii etc). Nici unul din aceste scenarii catastrofale nu sunt nici macar mentionate in treacat in cazul Romaniei, tara candidata la integrarea in UE, aliniata in mare parte la conditiile pietei unice europene si cu o rezerva valutara internationala confortabila. Riscul de tara s-a imbunatatit continuu dupa evaluarea agentiilor de rating internationale, Romania intra in randul tarilor cu “investment grade” fara sa mai aiba nevoie de scheme speciale de acoperire a riscului de transfer. Sunt convins ca bancile comerciale se straduiesc sa convinga – daca mai este nevoie – ca Romania nu este o piata in formare (emerging market) comparabila cu tarile din Asia sau America Latina (invocate adesea de economisti si oficiali in semnalarea potentialelor crize financiare) in conditiile in care are o “foaie de parcurs” bine stabilita pentru drumul spre Uniunea Europeana, este atent monitorizata si ajutata de UE si mai are un an, eventual doi, pentru a deveni membru al Uniunii Europene. As prefera mai degraba comparatia cu Polonia decat cu Indonezia sau Argentina. Deci daca evidentele arata ca acest risc este exclus in viitorul previzibil, atunci despre ce crize se vorbeste?
(2) riscul comercial de numerar disponibil (positiv cash flow) pe care beneficiarii de credite in valuta ar trebui sa-l aloce pentru a-si procura valuta necesara acoperirii ratelor aferente sau rambursarii creditelor in valuta ar putea
intr-adevar sa ingrijoreze oficialii romani, mai ales daca nu pot stapani aprecierea monedei nationale si deprecierea accelerata a deficitului de cont curent. Bancile analizeaza proiectiile de numerar din activitatea de baza ale imprumutatului si-i acorda creditul numai daca exista suficient numerar disponibil cu care sa cumpere valuta pentru plata ratelor sau rambursare. Ce nu controleaza banca si nici benefiaciarul este cursul de schimb la care s-ar putea cumpara valuta de pe piata monetara si atunci fac estimari pe baza evolutiilor normale si predictibile ale pietei. Unele banci chiar simuleaza scenarii de devalorizare care sa-i asigure numerarul chiar cu 20-30% mai mult. Dar daca moneda nationala se depreciaza mai mult? Atunci beneficiarul creditului nu are suficienta moneda locala sa cumpere valuta.
Este acesta un scenariu care sa conduca la “criza financiara” pe care o invoca autoritatea monetara?
Daca este asa, atunci nu creditul in valuta este problema sistemului financiar ci devalorizarea “soc” a monedei nationale. Atunci sa vorbim de devalorizare!
Care este probabilitatea devalorizarii leului si cu cat? Ne comparam si in acest caz cu “tarile emergente” sau mai degraba cu Polonia? Si cred ca mai multa transparenta a politicilor monetare ar putea oferi bancilor elemente pentru o analiza de credit mai solida. Daca bancile acorda credite in valuta peste limitele pe care cineva(?) le considera “normale”, inseamna ca analizele lor nu conduc la concluzia ca s-ar produce o devalorizare asa de mare incat sa puna in pericol rambursarea creditelor in valuta. Inteleg insa ca BNR nu este de aceeasi parere si deci are informatii sau intentii in sens contrar. Atunci trebuie sa le comunice pietei si se vor incorpora automat in analizele de credit. Consecinta va fi limitarea automata a expunerilor in valuta. Este si ceea ce a propus comunitatea bancara din Romania. Limitarea creditelor in valuta numai la “hedge-uirea naturala” (acoperirea cu venituri in valuta din export) inseamna ca piata valutara nu mai functioneaza normal, instrumentele de hedge financiar nu-si au rostul iar tranzactiile valutare se limiteaza la ghiseele de schimb valutar.
Mai degraba decat sa instrumenteze raportari, bancile ar fi trebuit sa inteleaga daca (a) inflatia va fi mai mare decat obiectivul tinta sau invers, (b) va continua presiunea pe dobanda real negativa sau invers, (c) moneda nationala se va aprecia in continuare sau invers si (d) deficitul contului curent continua sa se deterioreze accelerat sau invers. In acest fel ar fi avut grija sa evite o “criza financiara” proprie (chiar daca sunt blamati cei care fac profit, cand ar trebui sa fie invers!) si pe cale de consecinta nu am vorbi nici de o criza financiara “sistemica”. Care nu se va produce si nu s-ar fi produs oricum, dar este bine sa discutam despre ceva daca tot nu discutam despre adevaratele probleme.
* Misu Negritoiu este directorul general adjunct al ING Bank Romania
Opiniile aparțin autorului și nu reprezintă neapărat poziția Ziarului Financiar.