Provocările anului 2010 au arătat diferit pentru băncile locale, astfel că în timp ce marii jucători s-au concentrat pe asistarea clienților cu probleme și au avut de făcut un pariu pe economie, reluând investițiile și acordarea de credite, cei de talie mai mică au fost puși în situația de a trece la ajustări dureroase de personal și închiderea de unități.
Într-o sferă separată, managerii aduși de acționarii străini pentru a prelua conducerea operațiunilor din România consideră că mutarea într-o piață nouă și într-un context atât de dificil a fost cea mai dificilă decizie a anului.
Nu mai puțin de șapte bănci și-au schimbat conducătorii la mai puțin de doi ani de la începutul crizei. Acționarii au considerat fie că este nevoie de un suflu nou în management, care să pună bazele unei noi strategii de creștere, fie chiar în unele cazuri de executivi care să știe să restructureze operațiunile și să le repună pe baze sănătoase, după creșterile explozive din anii trecuți.
Băncile mari s-au reangajat în luptă
După ce în 2009 toată piața bancară s-a redus la lupta pentru atragerea de fonduri pe plan local care să înlocuiască pe cât posibil finanțările de la băncile-mamă din străinătate, 2010 a adus o revenire a apetitului de a vinde credite, cel puțin la câteva dintre băncile mari. Totuși, nici măcar acestea nu au reușit să își majoreze vizibil bilanțurile, în condițiile în care și cererea este acum mai mică, făcând astfel greu de acoperit rambursările clienților. În plus, găsirea de soluții de asistență pentru clienții cu probleme financiare a ocupat în continuare o bună parte din timpul bancherilor.
“Cea mai solicitantă provocare a fost găsirea de soluții pentru sprijinirea clienților – persoane fizice și companii – în aceste vremuri dificile”, spune Dominic Bruynseels, CEO al BCR, cea mai mare bancă locală. Cu peste 4 milioane de clienți persoane fizice și companii, BCR a simțit din plin problemele din economie.
“O atitudine proactivă este importantă. Am ales să nu așteptăm momentul relansării economiei, ci să acceptăm provocarea și să căutăm oportunități de afaceri într-o economie dificilă”, spune și Mihai Bogza, președintele Bancpost. Banca a trecut anul trecut printr-un proces de reașezare a operațiunilor, după ce intrase pe pierderi în 2008.
Steven van Groningen, președinte executiv al Raiffeisen Bank, consideră că acum banca sa este în situația de a culege roadele strategiei prudente din anii de boom, când a mers mai încet decât competitorii, astfel că acum se poate lupta mai bine pentru cote de piață.
“Nu am avut de luat o decizie grea în 2010, deoarece am luat o decizie grea în 2007-2008 când am decis, într-o perioadă de avânt a creditării, să nu ne propunem cu orice preț creșterea cotei de piață, ci să ne concentrăm pe eficiență și profitabilitate”, spune Van Groningen.
Banca Transilvania a profitat de momentul de respiro pentru a face investiții. “Alegerea unui nou sistem de core-banking pentru Banca Transilvania, o investiție de aproximativ 15 mil. euro, a fost cea mai dificilă decizie”, spune Robert Rekkers, director general al BT.
Au resimțit problemele clienților
Băncile de talie medie au fost nevoite să se adapteze la mediul de business marcat de incertitudini tot mai mari și să reziste în timp ce clienții lor sucombau sub presiunea recesiunii.
“În anul 2010, toate deciziile au fost nu grele, ci dificile: incertitudinile mediului extern au indus un grad extrem de redus, până la anulare, al posibilității de anticipare a consecințelor deciziilor interne. Decidenții macro au adoptat, voit sau nu, deviza lui Alan Greenspan «dacă m-ați înțeles, înseamnă că m-am exprimat greșit». În același timp, micii actori, IMM-urile, “vertebrele economiei de piață”, s-au luxat fie angrenându-se în eforturi peste puterile lor, fie suferind consecințele acțiunilor externe ale altor entități din avalul sau amontele propriilor fluxuri economice”, spune Laurențiu Mitrache, președintele executiv al Bank Leumi, un jucător de talie mică care are însă în spate unul dintre cele mai puternice grupuri financiare israeliene.
“În ce privește viața profesională, cea mai dificilă decizie a fost să trec de la un mod de a acționa reactiv la unul proactiv”, afirmă și Laszlo Diosi, director general al OTP Bank. Banca s-a confruntat recent cu pierderi pe fondul răbufnirii cheltuielilor cu comisioanele, deși inițial își bugetase un profit consistent pentru anul acesta.
Ionuț Costea, președintele Eximbank, o bancă deținută de stat și specializată în acordarea de garanții pentru exportatori și firmele mici, consideră că mulți dintre jucătorii din economie operează acum fără a avea la îndemână instrumentele necesare.
“2010 a fost un an care s-a deosebit foarte mult de cei anteriori, din cauze cunoscute: un context macroeconomic dificil, sinusoidal, cu situații neașteptate și pe care puțini dintre noi au avut ocazia să le mai traverseze, un mediu social și politic fragmentat, cu efecte în viața economică pe care nimeni nu le-a putut estima. Uitându-mă la prognozele economice contradictorii ale acestei perioade (2009-2010), îmi dau seama că actorii economici navighează de fapt fără “echipamentele” de bază pe o mare foarte agitată”, spune Costea.
Mutarea în România, o decizie dificilă
Pentru managerii aduși la conducerea băncilor locale mutarea în România a fost cea mai dificilă decizie a anului. “La nivel personal, cea mai dificilă decizie cu care m-am confruntat în 2010 a fost aceea de a veni sau nu în România, acceptând oportunitatea de a conduce activitatea locală a băncii. La nivel profesional, nu pot desemna o singură decizie dificilă. Implementarea strategiei Citi pe termen lung, alături de deciziile zilnice în contextul economic actual, se pot constitui într-un proces de decizie prelungit și solicitant”, spune Tibor Pandi, care a preluat din vară postul de director general al Citibank România.
Doros Ktorides a fost adus de ciprioții de la Marfin la conducerea operațiunilor locale, după ce anul trecut subsidiara de leasing s-a confruntat cu pierderi masive în urma provizioanelor, dar și fraudelor derulate de unii clienți. Doros, care are în spate experiența coordonării activității de recuperare de creanțe la nivelul grupului, superviza și în trecut, indirect, operațiunile locale.
“Cea mai dificilă decizie pentru mine în 2010 a fost să mă mut în România, o piață nouă pentru mine. Este o provocare pentru orice manager să activeze într-un mediu de afaceri nou, în care trebuie să administreze consecințele crizei economice și simultan să identifice oportunitățile economiei Românești, pentru a dezvolta operațiunile”, spune acum Ktorides.
Decizii dureroase la băncile mici
Băncile de talie mai mică au fost puse în situația de a lua decizii dureroase anul acesta, pentru că volumul activităților nu mai susținea cheltuielile de operare.
“Cea mai dificilă decizie a ultimei perioade a fost cea prin care au fost închise unități ale băncii, cu toate consecințele care au rezultat din aceasta”, spune Ioan Mihail Anca, directorul general al CR Firenze Bank, o bancă de talie foarte mică, controlată de grupul IntesaSanpaolo. Și francezul Pierre Martin, venit anul acesta la conducerea operațiunilor Emporiki Bank (controlată indirect de grupul francez Credit Agricole), spune că reducerea personalului a fost cea mai grea decizie din 2010.