Ce poate oferi Guvernul pentru detensionarea situației sociale? Mai nimic, dacă vorbim de bani. Dar opoziția? Mai nimic. Niciuna dintre părți nu poate oferi “cadouri” – măriri de pensii ori salarii, ori scăderi substanțiale de taxe.
Aceste lucruri ar presupune ca bugetul să aibă mai mulți bani care să vină dintr-o creștere economică robustă. Dar această creștere nu va veni curând. Sau să se împrumute. Dar banii pentru a acoperi promisiunile nu mai sunt accesibili.
A vorbi însă despre menținerea status-quo-ului pentru că nimeni nu poate oferi mai nimic ar fi o mare greșeală.
Situația de astăzi nu este copia revoluției române, deși am văzut frecvent că se face această legătură. Nu există eroism, pentru că nimeni nu este dispus să moară. Și nici nu trebuie – marea calitate a unei societăți așezate este aceea că lucrurile se rezolvă prin dialog.
În schimb situația seamănă cu ceea ce se întâmpla în urmă cu 12-13 ani, în timpul guvernării lui Radu Vasile. Se întâmpla tot într-o criză economică, deși nu de amploarea celei de azi.
Pentru a se salva politic, PNȚCD, principalul partid de guvernământ, l-a adus în fruntea guvernului pe Mugur Isărescu. Tehnocratul Isărescu nu a salvat însă PNȚCD de la falimentul politic. Cel mai important partid de la acea vreme a dispărut practic din peiesaj, în ciuda trecutului lui și a unor lideri care i-au făcut cinste. Un Corneliu Coposu sau un Ion Diaconescu au însemnat garanția de demnitate a poporului lor, dar nu au putut însemna pe termeni lung și garanția de demnitate a partidului lor. Înscris în cursa electorală din 2000 din partea PNȚCD, Isărescu nu a luat decât în jur de 10% din voturi. Iar extremistul Vadim Tudor a ajuns în turul al doilea al alegerilor prezidențiale.
Este un exemplu de cum pot muri partidele. Lucrurile se răzbună cu o rigoare care te poate duce la disperare. Și cu aceeași rigoare oamenii repetă greșelile.
Decizia Guvernului și a PDL de a comasa alegerile nu are de-a face cu economiile cum pretinde Emil Boc, ci cu dorința lui și a partidului lui de a se salva politic. Ea este sancționată în stradă așa cum sunt sancționate deciziile greșite, strategiile inadecvate, aroganța puterii și lipsa ei de empatie.
Faptul că acest Guvern a luat măsuri dure de austeritate va folosi, probabil, guvernului următor, așa cum măsurile luate în timpul lui Isărescu au pus bazele creșterii economice în timpul guvernului Năstase.
Dar a fost guvernarea Năstase una cu adevărat bună pentru cetățeni, adică pentru cei care aleg? O parte a răspunsului se află în rezultatul alegerilor de patru ani mai târziu.
Ce alternativă oferă astăzi opozanții regimului Băsescu? USL are un program de guvernare mai degrabă liberal decât social-democrat care prevede reduceri de impozite pe venit, reducerea treptată a TVA, stimulente pentru crearea de locuri de muncă, minusul la bugetul consolidat provenit din aceaste măsuri urmând să fie suplinit de înjumătățirea cheltuielilor cu bunurile și serviciile statului.
USL organizează astăzi un protest masiv împotriva politicii Guvernului și, chiar dacă o parte a oamenilor din stradă contestă întreg establishmentul politic, opoziția este avantajată, în plan politic, mișcările de stradă.
Dar acest “vot negativ” a fost întotdeauna o capcană pentru toate partidele ajunse la putere după revoluție. Iar acum, poate mai mult decât în alte dăți, nemulțumirile sunt atât de diverse încât, dacă ar promite că le va rezolva ar însemna, practic, ca opoziția să abdice de la propunerile încă de discutat și analizat, dar raționale pe fond din programul ei de guvernare.
Faptul că ceea se acuză astăzi în stradă este însăși fundamentul pe care s-a clădit sistemul în ultimii 20 de ani arată cât de contestabil este el.
Economia României a evoluat în ultimul an peste așteptări, a spus președintele Traian Băsescu, în prima ieșire publică de la debutul protestelor. Așa este. Creșterea de peste 2% din 2011 nu a fost anticipată de nimeni. Dar în afară de economiștii obișnuiți cu datele macroeconomice câți îl mai cred pe președinte? Cum de a devenit un președinte atât de popular principala țintă a protestelor?
Una dintre explicații vine tot din acest “vot negativ”.
Spui una când ceri un vot și ajungi la cu totul altceva când te afli în vârf. Și te trezești apoi în situația că și adevărurile pe care le spui sunt taxate drept minciuni.
Omiți dialogul arogându-ți rolul de Dumnezeu al mulțimilor pe care le disprețuiești și cărora nu trebuie să le dai socoteală. Și persiști în greșeală când, contestându-te, le acuzi că nu te merită. Toți președinții României după 1990 au făcut această ultimă greșeală – Iliescu, Constantinescu, Băsescu.
Ce este de făcut când nimic nu mai este de făcut?
Dacă stilul acesta de a face politică, de a conduce o administrație nu se schimbă, nimic nu se schimbă. Indiferent de omul care va fi președinte sau prim-ministru.
Opiniile aparțin autorului și nu reprezintă neapărat poziția Ziarului Financiar.