Creditul în valoare de 1 mld. euro pe care România îl va semna cu Banca Mondială în următoarele luni conține și o condiție-surpriză: o reformă a întregului sistem de administrare fiscală, după modelul bulgăresc, dar și mai profundă decât în Bulgaria, după cum promite ministrul finanțelor.

Ce-ar însemna dacă am aduce o parte din economia subterană la suprafață? se întreba toamna trecută economistul Laurian Lungu, coautor, alături de Ella Kallai și de Daniel Dăianu, al unui studiu despre ineficiența cronică a colectării taxelor în România. Estimările economiei subterane din România variază între 19% din PIB – cea oficială, conservatoare – și 35%, ba chiar unii vorbesc de 40-45%.

Într-un scenariu mediu însă, cu evaziune de 27% (“deși eu cred că este mai mult”, spunea Lungu), dacă economia subterană ar fi taxată, s-ar aduce la buget venituri în echivalentul a 12,3% din PIB, iar numai încasările din TVA ar crește cu 6,5%. Estimarea, sublinia Lungu, este pur teoretică, pentru că presupune că toată economia subterană ar fi adusă la suprafață, “ceea ce este utopic inclusiv pentru țări dezvoltate, unde în jur de 15-18% din PIB este economie nefiscalizată”; dar chiar și dacă 30% din ea ar fi adusă la suprafață, la nivelul curent implicit de colectare (adică fără o ameliorare a colectării față de situația de acum), veniturile încasate la buget ar crește cu 2,2%.

Citeste mai multe despre acest subiect pe bmag.ro