Este contraproductiv să facem comparație cu ceilalți ortodocși din țările estului ex-comunist ori, și mai puțin, cu catolicii, căci, măcar în acest registru, nu există concurență. Cu toate acestea, se vede cu ochiul liber, alături de ruși, catolicii își onorează martirii de peste tot, inclusiv pe cei din România: încă o beatificare – pas intermediar către canonizare, fapt petrecut acum un an și cu Monseniorul Vladimir Ghika – are loc în aceste zile, la Iași, a episcopului catolic Anton Durcovici, mort precum un martir în închisoarea de la Sighet (1951)…
Desigur, există și o evlavie populară crescândă care aduce uneori, inevitabil, și exagerări. Recenta deshumare a osemintelor Pr. Gheorghe Calciu-Dumitreasa (operată fără acordul autorităților bisericești și nici al familiei), este un exemplu în care spectacolul ieftin s-a conjugat cu filmele horor. Osemintele au fost „uscate” cu o aerotermă, sprea a fi expuse apoi evlaviei dreptcredincioșilor!…
Noroc cu intervenția fermă a familiei, aflată în SUA, și a ierarhilor care au dispus reînhumarea osemintelor părintelui. Culmea, într-un testament al Pr. Calciu se va putea citi că acesta parcă prevăzuse acest episod și a insistat să nu fie luate în considerație aceste iluzii (moaște nealterate), pledând pentru reînhumare în caz că trupul său va fi găsit nealterat de trecerea timpului…
Dincolo de aceste anecdote – nu sunt singurele – evlavia populară este reală și, pe alocuri, acoperită cu siguranță de realității mirabile. Pelerinajele care se practică cu folos duhovnicesc la mormântul Pr. Arsenie Boca dau seamă de uriașa putere de seducție spirituală a acestuia. Părintele Arsenia Boca a fost fără doar și poate una dintre cele mai importante personalități duhovnicești românești ale veacului XX. Oamenii simt că sunt ajutați de ruga părintelui, așa cum au fost și pe când acesta trăia. Sunt realități care țin de antropologia religiei, trebuie considerate ca atare, pot fi mai mult sau mai puțin „cuantificate” de orice comisie care s-ar ocupa cu canonizările din Biserica Ortodoxă Română.
Numai că aceste comisii ortodoxe românești nu par a fi interesate de martirii și sfinții care aparțin trecutului recent! Este un reflex ortodox – binevenit, în general – care nu se lasă amăgit de evlavii populare, poate excesive uneori. Chestiunea este că există cazuri, precum cel al Pr. Arsenie Boca, de pildă, în care reticența în privința sfințeniei devine hilară ori puerilă. A te îndoi de sfințenia Pr. Arsenie Boca presupune a te îndoi de creștinism.
Nu mai puțin reale sunt actele de martiraj petrecute în regimul comunist în privința unor personalități precum Pr. Daniil Teodorescu (Sandu Tudor), întemeietorul mișcării Rugul Aprins. Acesta, împreună cu o parte dintre confrații săi întru rugăciune, a fost arestat strict pentru credința creștină. N-au avut nicidecum interese politice, nici preocupări subversive. Cu toate acestea li s-au fabricat dosare care au fost demontate, juridic vorbind, după 1989. Așadar, un om care – și există mărturii în acest sens – moare pentru credința creștină, precum orice martir, în închisoarea de la Aiud (1962). Cei care au rețineri în privința vieții sale anterioare habar n-au de istoria creștinismului – presupunând că ar avea dreptate, ceea ce nu este nici pe departe adevărat, întrucât viața lui Sandu Tudor (pseudonimul literar al lui Alexandru Teodorescu) a fost plină de penibile manipulări pornite dinspre oameni cu care a intrat în polemici, adesea legionari, adesea comuniști, ori inamici dobândiți în urma unei prodigioase activități jurnalistice.
…A apărut recent la Editura Lumea Credinței un volum care are drept centru de greutate exact cele discutate mai sus. Se referă la câțiva dintre martirii recunoscuți de Biserica Rusă, volumul semnat de Vicențiu Dascălu se numește „Gulagul în Sinaxare. Neomartirii din Rusia bolșevică (1917-1989)”. Cu siguranță, față de zecile de milioane de victime ale regimului bolșevic și comunist, aceste câteva zeci sunt puțin. Este un început. Cum spuneam, faptul că au fost trecuți în sinaxare, au fost canonizați, peste 1.700 de martiri (unii, controversați chiar) – înseamnă ceva. Important este să ne și ridicăm la statura acestora, să-i binemerităm. Jocul aiuritor făcut de ruși mai ales în ultima vreme, când Biserica, prin oficialii săi, consimte să fie folosită precum în vremurile comuniste lasă însă loc îndoielilor…
Același lucru este subliniat de scriitorul Sorin Lavric, cel care face o scurtă prefață cărții: „Întorcându-ne la neomartirii ruși, cartea de față are darul de a ne pune dinainte un termen de comparație. Văzându-i pe ai altora, ne dăm seama cum sunt ai noștri. Dar mai ales ne dăm seama unde suntem noi față de pragul lor. De aceea volumul de față e un semn de încurajare: aflând chinurile rușilor, căpătăm îndrăzneala de a ne cinsti propriii martiri contemporani”…