În ultima săptămână Bursa de la București a înregistrat aprecieri pe indici chiar și de 20%, cea mai mare volatilitate fiind consemnată de indicele societăților financiare BET-FI, care a urcat la 23.000 de puncte. Indicele BET a înregistrat o volatilitate mai redusă, de aproape 10%.
Brokerii sunt de părere că bursa se înscrie astfel pe un trend de revenire, după corecțiile puternice din mai, perioadă în care piața a coborât cu circa 40%. Scăderea cotațiilor din luna mai s-a datorat în principal agravării contextului economic extern, în special pe fondul problemelor de deficit cu care s-au confruntat țările din zona euro.
“S-a trecut de la un pesimism exagerat față de zona euro și moneda euro legat de problema datoriilor Spaniei, Portugaliei etc. la o abordare mai echilibrată și după ce emisiunile de eurobonduri ale acestor state au fost foarte bine primite de investitori. Ca urmare, piețele bursiere au reacționat pozitiv, și piața americană, care nu avea oricum alte motive să scadă, datele macro de acolo fiind foarte bune, a revenit pe creștere. Bursa s-a contaminat și ea de creșterile piețelor globale”, a explicat Iulian Panait, președintele firmei de consultanță în investiții KTD Invest.
Cătălin Miron, directorul de tranzacționare al societății de intermediere Ieba Trust, apreciază că pe Bursă s-a mai eliminat din tensiunea acumulată în luna mai și că treptat reapare entuziasmul investitorilor pentru cumpărare.
“Evoluția din ultima săptămână aduce mai degrabă a revenire după scăderile puternice din luna mai, unde în piață există un sentiment negativ, atât pe plan intern, dar mai ales pe plan extern, referitor la problemele de deficit ale Greciei și ale altor state din regiune. S-a eliminat din tensiune, iar acum se observă un entuziasm mult mai mare în piață”, a declarat Cătălin Miron
De altfel, în ultima săptămână valoarea tranzacțiilor a depășit zilnic 10 mil. euro, fiind printre cele mai ridicat rulaje din ultimele două luni. Faptul pentru care Bursa nu a reluat mai devreme creșterile are legătură cu climatul politic intern instabil, prin introducerea unei moțiuni de cenzură împotriva guvernului. Nici măcar listarea Bursei de Valori (BVB) pe propria platformă nu a dus la o creștere semnificativă a rulajelor din piață.
“Bursa a stagnat la nivelurile de rezistență, apoi a intrat într-o perioadă de consolidare pe volume mici, până la decizia referitoare la moțiune. Faptul că a picat moțiunea a dat un semnal pozitiv în piață, în ideea stabilității politice și implicit a unui mediu stabil și în economie”, a mai spus Miron.
La sfârșitul lunii trecute, Bursa a atins minimele din acest an, după o scădere de aproape 40%, indicele BET oprindu-se din scădere la nivelul de 4.700 de puncte, iar indicii societăților financiare la pragul de 18.000 de puncte.
“Dacă căutăm motive și din punct de vedere al analizei tehnice, acolo unde s-au oprit indicii Bursei existau praguri puternice de suport, respectiv niște retrageri Fibonacci care indicau o posibilă întoarcere de trend”, a adăugat Panait.
În continuare, brokerii se așteaptă la o evoluție volatilă pe volume ridicate, în condițiile în care speculatorii vor ieși din piață pentru a marca din profit, însă vânzările vor fi compensate de creșterea interesului la cumpărare.
“Piața va rămâne în continuare volatilă, iar bursa se observă cum reacționează puternic la cel mai mic semnal pozitiv. Investitorii sunt nerăbdători să-și recupereze pierderile de luna trecută, iar speculatorii nu mai au răbdare și ies în piață. Important este că există interes și la cumpărare”, a continuat Miron.
Din iulie însă este așteptată reducerea volatilității și a rulajelor în piață, pe măsură ce numărul investitorilor activi din piață se va reduce pe durata verii.
“Cred că piețele vor rămâne în continuare predominant pozitive. Probabil că partea cea mai accelerată a creșterilor a fost parcursă deja și mă aștept ca aprecierile să fie mai mici până la sfârșitul lunii iulie. Mai departe este foarte greu de previzionat”, a încheiat Panait.