Alegerile locale s-au încheiat. Știm care va fi noua administrație. Știm ce a promis. Și știm că Sorin Oprescu a susținut, imediat după ce a câștigat cel de-al doilea mandat, că va face din București o capitală europeană. Dar ce-i trebuie acestui oraș ca să devină, cu adevărat, o capitală europeană?
Curățenie generală și mai puțină poluare
Cristian Cornea, directorul general al fabricii de cutii metalice Can Pack România din București, spune că în primul rând ar trebui să fie făcută curățenie pentru a ne putea întoarce cu drag în acest oraș.
“Înainte de orice lucrurile trebuie făcute gospodărește. Praful este o catastrofă în București. În primul rând este nevoie de curățenie în oraș. Aș vrea să fie mai puțin praf și mai puțină poluare, cred că este capitala europeană cu cel mai mult praf”, spune Cornea.
Bucureștiul se află pe locul 2 în topul capitalelor UE (în spatele Sofiei) cu cele mai poluante pulberi în suspensie (praf), în timp ce la capitolul suprafețe de spații verzi pe cap de locuitor este sub majoritatea celorlalte capitale europene, arată un studiu publicat în mai de Centrul pentru Politici Durabile Ecopolis, o organizație de mediu, în baza datelor Eurostat, ale Agenției de Mediu și ale primăriilor de sector. Așa murdar cum este, veniturile Municipiului București, fără sectoare, sunt de aproximativ 1 mld. euro. Bucureștiul este cel mai bogat oraș al țării, realizând peste 20% din PIB-ul României.
Capitala are nevoie de zone și clădiri istorice conservate și infrumusețate pentru a putea fi atractivă și pentru a concura cu celelalte capitale europene.
“Orice capitală europeană are un centru istoric cu farmec, trebuie să conservăm și să înfrumusețăm clădirile și zonele istorice, nu să le distrugem. Nimeni nu ar trebui lăsat să se atingă de clădirile istorice.”
Centrul istoric din București se întinde pe o suprafață de 57 de hectare și include 527 de corpuri de clădire, din care circa 268 au fost construite înainte de anul 1900. Multe din acestea nu au intrat în programe de reabilitate, fiind încă în paragină.
Infrastructură rutieră dezvoltată
Adrian Mihai, unul dintre cei trei acționari ai companiei de curierat Fan Courier, cu sediul în București, spune că și-ar dori ca autoritățile să dezvolte infrastructura Capitalei. “Aș fi mai fericit dacă Bucureștiul ar avea o infrastructură rutieră mai dezvoltată pentru a diminua traficul și a se circula mai ușor. De asemenea, mi-aș dori să aibă mai multe zone de parcare și să semnalizeze mai bine prin indicatoare străzile”, a spus el.
Niciun bulevard din București nu are o lungime mai mare de 10 kilometri, care să străbată măcar parțial orașul de la un capăt la altul, cele mai lungi zece artere având distanțe cuprinse între 5,2 și 9,2 kilometri, arată calculele ZF dintr-o analiză de anul trecut.
Cele aproape 1,2 milioane de mașini din București ar trebui să încapă în circa 300.000 de locuri de parcare din oraș, dar în ultimii ani numărul de mașini a continuat să crească, iar locuri de parcare nu au fost create de administrația locală, preocupată de reasfaltări și borduri, ci doar de mall-urile construite în Capitală.
Și Cristian Cornea este de părere că ar trebui lucrat la infrastructura rutieră.
“Repararea șoselei de centură ar trebui să reprezinte o altă prioritate și de asemenea construcția unor pasaje denivelate care să intre și să iasă din București pentru a fi mai ușor de circulat.”
Un român care a văzut 88 de țări: Doar în București, Sri Lanka și Nepal am văzut câini maidanezi
Cezar Dumitru, un bucureștean care a vizitat 88 de țări din toată lumea și care deține blogul imperatortravel.ro, spune că Bucureștiul ar trebui să aibă birouri de informare în punctele cheie de acces, respectiv în aeroporturi și în Gara de Nord, așa cum există în toate celelalte capitale europene.
De asemenea, el precizează că a interacționat cu persoane pe diferite forumuri, care se plângeau că nu știu de unde să ia autocarul spre un anumit oraș din țară.
“Este nevoie de o unitate care să centralizeze toate autogările prezente în București astfel încât accesul către acestea să fie mai facil.”
Mai mult, el menționează că Bucureștiul ar trebui să rezolve problema câinilor maidanezi.
“În nicio capitală europeană nu am văzut maidanezi, doar prin Sri Lanka și Nepal. Trebuie rezolvată problema maidanezilor”, a spus el.
Și Cristian Cornea este de părere că dacă maidanezii vor fi sterilizați acum, în următorii 3-4 ani nu vom mai avea câini, “dar dacă se fură banii, o să avem și câini”.
Câinii fără stăpân vor fi duși în adăposturi, asta este promisiunea încă din mandatul anterior a lui Sorin Oprescu. “«Curățenia» va începe de la centru spre periferii”, declara edilul în campania pentru fotoliul de primar.
Ultimele date disponibile arată că 10.000 de români au fost mușcați în 2010 de câinii vagabonzi.
Cezar Dumitru mai spune că i-ar plăcea ca atunci când merge prin Centrul Vechi să găsească pe lângă restaurante, galerii de artă, librării sau magazine cu suveniruri.
Președintele Angst: Bucureștiul are nevoie de sistematizare în dezvoltarea de clădiri
“Bucureștiul este ceva între un sat subdezvoltat și un oraș cu zgârie-nori. Aș vrea să nu mai apară peste noapte construcții și să existe o sistematizare în dezvoltarea de clădiri, este nevoie de o coerență direcționată de la Primăria Generală. Contează aspectul estetic”, spune Sorin Minea, președintele producătorului de mezeluri Angst, cu afaceri de 47 de milioane de euro anul trecut. El mai precizează că ar vrea să vadă parcuri cu iarbă și nu cu beton.
Panotaj stradal, toalete publice și o asociație de promovare
Sunt mai multe elemente de care are nevoie Bucureștiul pentru a deveni un oraș în care să stăm sau să ne întoarcem cu plăcere. Capitala are nevoie de toalete publice, de un panotaj stradal în limba română și în altă limbă străină pentru turiști, de organizarea fluxurilor de circulație și de rezolvarea problemei cu câinii maidanezi și cu cerșetorii, este de părere Corina Martin, președintele Asociației Naționale a Agențiilor de Turism (ANAT).
Ea susține că în primul rând pentru ca Bucureștiul să poată deveni și o destinație turistică europeană este necesar ca autoritățile locale în parteneriat cu companiile private să înființeze o asociație de dezvoltare și promovare a turismului din București.
“Este singura zonă din România care nu are încă o astfel de asociație de dezvoltare și promovare turistică. Am încercat noi (ANAT) să înființăm, dar am constatat că nu există dialog între partea publică și cea privată. Trebuie să existe comunicare între Primăria Generală, cele de sector, Ministerul Culturii, aeroporturi, hotelieri și muzee”, spune ea. Corina Martin precizează că este nevoie ca toți jucătorii să conlucreze pentru a dezvolta o strategie a Bucureștiului.
Ea atrage atenția că este nevoie și de centre de informare, de panouri cu programul muzeelor și al altor obiective turistice.
Capitala duce lipsă și de evenimente mari, care să aducă expunere internațională. O excepție a fost anul acesta meciul din finala Europa League, care a adus aproape 30.000 de spanioli în oraș.
Bucureștiul a primit 2,1 milioane de turiști în 2010, potrivit unei analize a Euromonitor. În 2011 ne-au vizitat în total 7,6 milioane de turiști (arată indicatorul sosiri străini la punctele de frontieră), în creștere cu 1,5% față de anul anterior. Majoritatea vizitatorilor străini provin din țări ale Uniunii Europene, cei mai mulți din Ungaria, Bulgaria și Germania. Cei mai mulți vin în interes de business, după cum arată și indicatorul înnoptări, în medie străinii care s-au cazat au stat doar două nopți în hoteluri sau pensiuni. Pe de altă parte, anul trecut au plecat în străinătate 10,9 milioane de români, mai mult cu 0,3% comparativ cu anul anterior.