Regulamentele Uniunii Europene cu privire la deficitele bugetare ar putea fi relaxate in eventualitatea unui razboi cu Irakul, conform discutiilor purtate de catre Germania, Franta si Marea Britanie, informeaza Financial Times.
Decizia ar fi justificata de faptul ca mentinerea prevederilor care stabilesc maximul deficitului bugetar la 3% din PIB nu se mai potriveste cu acest moment cand economiile tarilor sufera de pe urma turbulentelor provocate de apropiata izbucnire a razboiului.
In timp ce Franta si Germania se opun in continuare la orice implicare a fortelor armate, spre deosebire de Marea Britanie, economiile lor ar putea sa fie afectate de tot ceea ce se intampla in legatura cu razboiul.
Discutiile s-au desfasurat pana acum doar intre cele trei guverne. Totusi oficialii spun ca ideea va fi prezentata tuturor ministrilor de finante daca Consiliul de Securitate al Natiunilor Unite va aproba o a doua rezolutie in favoarea unei interventii militare in Irak.
Cancelarul german Gerhard SchrAöder a dezvaluit la sfarsitul saptamanii trecute primele informatii oficiale despre aceste planuri atunci cand a vorbit cu leaderii din partidul sau Social Democrat. Germania este in mod clar vizata datorita economiei sale slabite, care nu este asteptata sa creasca cu mai mult de un procent in acest an. Germania, care a fost mustrata formal din cauza deficitului sau bugetar de 3,75% de anul trecut, este in pericol de a depasi plafonul impus de normele UE pentru al doilea an consecutiv. Avand in vedere ca luna trecuta, numarul somerilor a ajuns la 4,6 milioane de persoane, SchrAöder a fost supus la numeroase presiuni din partea membrilor aripii de stanga a partidului si a sindicatelor ca sa relaxeze limitele la imprumuturi si sa treaca la o politica mai expansionista pentru a evita recesiunea.
In plus surplusul comercial al Germaniei a atins cel mai scazut nivel al ultimelor doisprezece luni pe masura ce aprecierea monedei euro a descurajat cererea la export. Surplusul comercial a ajuns la 8,2 miliarde de euro de la nivelul record de 12 miliarde euro atins in luna noiembrie, au declrat oficiali ai guvernului german. Exportul a scazut cu 2,1%, ajustat pentru schimbari sezoniere, iar importul s-a micsorat cu 1,3%. Exporturile reprezinta aproximativ 30 de procente din PIB-ul Germaniei si anul trecut a fost sursa cresterii pentru economia germana, pe masura ce vanzarile cu amanuntul si productia industriala au intrat pe un trend descendent.
In orice caz, propunerea de relaxare a normelor europene va intampina cu siguranta o puternica opozitie din partea comisiei europene, cu exceptia cazului in care circumstantele ar fi cu adevarat urgente. Pedro Solbes, comisar pe probleme monetare, a avertizat la sfarsitul saptamanii trecute ca Germania trebuie sa-si tina promisiunea de reducere a deficitului sau bugetar cu un procent in decursul lui 2003.
Ce zic bancherii?
Banca Centrala Europeana (BCE) este pe punctul de a-si revizui in sens negativ previziunile pentru cresterea economica din zona euro, pe fondul semnalelor care arata ca ultimele sale estimari, publicate abia acum 10 saptamani, sunt deja depasite de realitate. Previziunile de crestere economica, care contribuie la intarirea strategiei monetare a bancii, au fost revizuite negativ in luna decembrie, cand BCE a redus rata dobanzii de referinta cu jumatate de punct procentual pana la 2,75%.
De la estimarile din decembrie, deteriorarea increderii din mediul de afaceri, temerile fata de un razboi in Irak, aprecierea euro si semnele de revenire a recesiunii in Germania “au schimbat imaginea de ansamblu”, a declarat Matti Vanhala, memebru al consiliului guvernatorilor al BCE.
Business Internaţional
Ce mai aduce razboiul: relaxarea regulamentelor si revizuirea previziunilor
Regulamentele Uniunii Europene cu privire la deficitele bugetare ar putea fi relaxate in eventualitatea unui razboi cu Irakul, conform discutiilor purtate de catre Germania, Franta si Marea Britanie, informeaza Financial Times.Decizia ar fi justificata de faptul ca mentinerea prevederilor care stabilesc maximul deficitului bugetar la 3% din PIB nu se mai potriveste cu acest moment cand economiile…