“Acțiunea face parte dintr-un plan de eficientizare a rețelei.
Existau orașe în care aveam sedii foarte mari, deși nu aveam nevoie
decât de o simplă agenție. Sunt scoase la vânzare sau închiriere și
foarte multe spații de cazare aflate în proprietatea băncii”, a
declarat Oltea Belciuganu, directorul de marketing și comunicare al
CEC Bank.
Banca a închis în ultimii doi ani aproximativ 200 de sucursale și
agenții, multe în mediul mutate și orașele mici, iar alte unități
au fost relocate în spații mai mici. CEC mai avea la sfârșitul
anului trecut 1.195 de unități, deținând în continuare cea mai
extinsă rețea teritorială dintre băncile locale. Anunțurile
referitoare la spațiile proprii puse în vânzare nu au fost
publicate deocamdată pe site-ul băncii, fiind creată doar o
categorie specială unde urmează să fie postate respectivele
anunțuri.
CEC Bank a mai scos și anterior spații proprii la vânzare, fără
să publice însă anunțurile pe site-ul propriu alături de bunurile
executate silit.
În ceea ce privește proprietățile executate silit, cele mai multe
sunt localizate în județe precum Arad, Caraș-Severin, Hunedoara sau
Vâlcea. Niciunul dintre imobilele scoase la licitație nu se află în
Capitală.
Numărul executărilor silite publicate de bănci pe site-urile proprii a crescut substanțial în ultimul an, în condițiile în care pe lângă executările noi sunt și foarte multe anunțuri rostogolite de la o lună la alta.
Băncile care publică aceste anunțuri au peste 2.000 de proprietăți puse în vânzare, jucătorii mari ajungând chiar și la stocuri de peste 200 de imobile.