“Atunci când faci o restructurare de personal, reduci foarte mult din costuri, iar acest lucru trebuie să se facă foarte rapid. Însă trebuie să păstrezi performanța oamenilor rămași, pentru ca aceștia să aibă dorința să mai vină la lucru chiar și după ce mulți dintre colegii lor au plecat. În programele de plecări voluntare, cel mai puțin dureroase dintre procesele de restructurare, se întâmplă adesea ca aceia care se înscriu primii să fie tocmai cei pe care ai vrea să-i ții”, a spus Anca Georgescu, director executiv de resurse umane în cadrul Romtelecom, unul dintre cei mai mari operatori telecom de pe piața locală, în cadrul conferinței “Restructurează înainte de a intra în criză! Ce lecții se pot învăța de la companiile care nu au putut evita insolvența”.
Conferința a fost organizată de ZF în parteneriat cu Romtelecom, casa de avocatură Peli Filip și firma de consultanță fiscală LeitnerLeitner.
Circa 4.000 de angajați ai Romtelecom au fost disponibilizați în perioada 2007- 2010, ca urmare a unui plan de restrucrutare implementat de companie din nevoia de reducere de costuri și de a se repoziționa pe piață, în prezent compania rămânând cu 8.600 de salariați.
Există
trei modalități de restructurare a unei afaceri cu probleme, una
este restructurarea consensuală (o procedură care nu presupune
implicarea factorilor juridici, înțelegerile fiind făcute între
reprezentanții companiei și creditori), restructurarea
semijudiciară prin concordatul preventiv sau mandatul ad-hoc (prin
care se analizează situația companiei, sub supravegherea unui
practician în insolvență și se elaborează un plan care trebuie
acceptat de către creditori) și insolvența (procedură prin care se
elaborează un plan de reorganizare a companiei, care este protejată
prin lege de creditori).
“Un principiu menționat în Codul civil spune că «Un creditor trebuie să primească ceea ce i se datoreză, chiar când valoarea lucrului ar fi egală sau mai mare». Întrebarea este cât poate fi de valid un astfel de principiu atunci când vorbim de restructurare”, a spus Monica Iancu, senior associate în cadrul firmei de avocatură Peli Filip.
Adrian Olteanu, CEO al retailerului de electronice și electrocasnice Flanco, care a intrat în insolvență la finele anului trecut, spune că în urma planului de reorganizare vânzările companiei au crescut de peste două ori față de anul trecut. “Restructurarea are două zone: tai costurile, dar trebuie să faci și business. Anul acesta am investit 1,5 milioane de lei în dezvoltarea prrofesională a oamenilor, deși nu aveam bani și eram în insolvență, însă ne-am dat seama că oamenii sunt primii care ajută la redresarea businessului”, a spus Olteanu. El a mai spus că în mai puțin de un an Flanco a avut o revenire spectaculoasă și că a făcut de două ori creșteri salariale (după ce anul trecut a tăiat de două ori salariile).
În prezent, 50.000 de firme se află în insolvență, din care 17.000 au intrat în această procedură de la începutul acestui an. Dintre acestea, numai 234 au făcut planuri de reorganizare a activității. În general, numai 5% din firmele românești care intră în insolvență reușesc să scape de faliment. “Antreprenorii români nu au înțeles că insolvența reprezintă o protecție și de aceea intră în procedură de insolvență foarte târziu. Pentru a avea succes, o firmă trebuie să decidă intrarea în insolvență la momentul oportun, fără să aștepte câteva luni fără să-și plătească datoriile”, a spus Arin Stănescu, președintele Uniunii Naționale a Practicienilor în Insolvență (UNPIR) și coordonatorul firmei RVA Insolvency Specialists. Însă băncile nu sunt de aceeași părere. Legislația insolvenței nu protejează creditorii garantați, iar rata redusă de succes a cazurilor de reorganizare a firmelor care intră în insolvență are la bază lipsa de expertiză a practicienilor în insolvență, crede Mirela Iovu, vicepreședinte al CEC Bank.
“Stăm ani de zile până când se fructifică garanțiile pentru că de cele mai multe ori creditorii chirografari se opun vânzării activelor, astfel că acestea se degradează cu timpul. Băncile nu fac acte de caritate, suntem societăți care ne dorim profit, nu ONG-uri, avem niște bani de la acționari în schimbul cărora trebuie să facem profit”, a spus Iovu, care este și președinte al comitetului de restructurare în cadrul băncii.
În opinia Monicăi Iancu, restructurarea consensuală ar putea fi, în aparență, o variantă optimă în cazul companiilor nevoite să se restructureze pentru că poate conduce la salvarea activității companiei prin intermediul infuziilor de capital, prin rearanjarea angajamentelor financiare și prin refinanțări.
Lipsă de specialiști întâlnim și la Guvern. Un proiect de lege aflat în dezbatere la Ministerul Muncii vizează retragerea reprezentanților Guvernului din structurile de dialog social. Una dintre aceste structuri este Consiuliul Economic și Social, a cărui activitate este în prezent blocată pentru că părțile- sindicatele, patronatele și reprezentanții Guvernului- nu se prezintă la ședințele săptămânale.
“Este nevoie ca partenerii sociali să pună accent pe formarea profesioanlă a reprezentanților acestora, pentru că au nevoie de o expertiză mai mare. Degeaba le-am creat posibilități și cadru legislativ dacă ei nu au capacitatea și disponibilitatea de a face parte din aceste structuri”, spune Serghei Mesaroș, directorul Direcției Dialog Social și Relația cu Parlamentul în Ministerul Muncii.
Studiu de caz pentru o firmă din Prahova care a apelat la procedura de concordat preventiv
Grupul Adya Metal din județul Prahova, cu activități în producția de tablă galvanizată, a decis să apeleze la procedura concordatului preventiv (prin care se analizează situația companiei, sub supravegherea unui practician în insolvență și se elaborează un plan care trebuie acceptat de către creditori), ca urmare a unor creanțe care s-au ridicat la 39 mil. euro. “Inițial, s-a făcut o analiză a planului de redresare, aceasta fiind cea mai importantă parte a concordatului. În cazul nostru s-a stabilit că nu se poate desfășuara activitatea fără un parteneriat cu un investitor, iar investitorul s-a arătat dispus să renunțe la o parte importantă din profit, de până la 50%”, a spus Arin Stănescu, președintele UNPIR. Compania, care a avut o cifră de afaceri de 40 mil. euro în 2007, a avut probleme cu aprovizionarea materiei prime, iar creditorii majoritari s-au gândit că e mai bine să meargă pe ideea concordatului decât pe cea a reorganizării judiciare. La negocieri, s-a obținut o scădere a ratei dobânzii la 5,2%, iar rata dobânzii la firma de leasing a ajuns de la 10% la 9%, aceasta fiind cea mai mare problemă a concordatului. “Creditorul cel mai mare era societatea de leasing, care a devenit proprietarul întregii fabrici. Firma de leasing nu a fost de acord ca rata să-i fie plătită în același timp cu ceilalți creditori, să-i fie plătită cu prioritate, lucru văzut foarte prost de către ceilalți creditori”. În final, planul a fost votat de 82% din creditori, însă a mai fost nevoie de încă două runde de negocieri. Firma a obținut un milion de euro sub forma unui credit de la patru bănci pentru a-și va achita toate datoriile către Fisc, furnizorii de utilități și către salariați într-o perioadă de șase luni. “Era foarte clar că nu aveam posibilitatea ca în 18 luni să plătim toată suma luată. În aceasta a constat inovația – să semnăm acte adiționale la fiecare contract, prin care am extins cu mult termenul de 1 an și jumătate. Concordatul semnat în luna noiembrie se va termina în 18 luni, numai că în timpul perioadei de concordat nu plătim decât fresh money și ceva din suma acordată societății de leasing. Toți banii vor fi achitați după ce se va încheia procedura de concordat. Credem că societatea va evolua foarte bine.”