Ce nu se vede dintre sticla si otel

Aflat la Ministerul Sanatatii acum doua saptamani intr-o documentare privind privatizarea in spitale, am priceput involuntar, trecand pragul toaletei de acolo, in ce hal e administratia publica din Romania.

In plin centrul Bucurestilor (Ministerul se afla in Piata Revolutiei, in cladirea Senatului Romaniei), am dat de una dintre cele mai jalnice toalete din Capitala – faianta cazuta, chiuvete stricate, apa pe jos. Si asta, va reamintesc, in Ministerul SANATATII. Adica Ministerul care are in subordine SANEPID-ul, care raspunde de sanatatea publica in Romania. Cu alte cuvinte, spaima toaletelor si bucatariilor din hoteluri si restaurante, gardianul curateniei din locurile publice din Romania, Ministerul Sanatatii, nu este in stare sa aiba o toaleta curata. De fapt poate ca nu doar curata ar trebui sa fie, ci ca la carte. Ca intr-un hotel de cinci stele.

Pentru ca altfel cum poate Inspectia Sanitara de Stat (departament din cadrul Ministerului Sanatatii), sa amendeze un proprietar de restaurant ca nu face curatenie in toaleta daca el insusi nu e in stare sa aiba o toaleta ca la carte?

Cum poti sa ai o politica in acest sector, al Sanatatii Publice, sa faci strategii sectoriale si tactici zonale fara sa fii in stare sa faci curat mai intai sub nasul tau? In gradina ta?

Cum poti sa rezolvi probleme complicate daca lucrurile simple din propria ograda nu esti in stare sa le organizezi ?

Cum poti sa stii cat este derivata din x patrat daca tu nu stii tabla inmultirii? Cum? Asta-i intrebarea.

Am pus aceasta problema pentru ca descrie exact starea total paralela cu realitatea in care se afla administratia publica din Romania. Iar daca in cazul toaletei de la Sanatate nu se lasa cu morti si raniti (sau cel putin nu este foarte vizibila legatura) in cazul tragediei de la Mihailesti deficitul de competenta din administratia publica a facut victime. Pentru ca nu au fost respectate cele mai simpla cerinta intr-un astfel de caz de catre politisti: degajarea locului accidentului. Mai mult, dupa ce a avut loc accidentul, iarasi nu a fost facut un lucru simplu: nu a fost inconjurata si izolata zona. Unde era banda galbena pe care o intand politistii la orice accident?

Dupa 1990, administratia publica s-a indepartat tot mai mult de ceea ce se intampla in economie, in realitate. Iar odata cu dezvoltarea puternica a firmelor private, diferenta intre tipul de organizatie din ministere sau agentii, care functioneaza cu bani publici, si cel din business a crescut enorm.

Daca in anii 1990-1994 erau putine firme private straine cu standarde organizationale, firma privata romaneasca avand in general o organizare de butic, acum modelele de business performant s-au extins. Tinerii executivi din spatele cladirilor de sticla si otel, clasa A, probabil ca ar ramane siderati sa vada cum muncesc functionarii din ministere. Pentru ca mediul de lucru arata si eficienta. Mocheta obosita, cladirile vechi si calculatoarele 386, acolo unde sunt, nu dezvaluie decat o organizare proasta, ineficienta, de supravietuire.

Birocratii romani, cadrele, au pierdut demult ritmul. Cei mai buni dintre ei au plecat in sectorul privat. Sefii politici vin si pleaca, nu le pasa sa dezvolte si sa pregateasca oameni independenti, cu expertiza, bine platiti. Cine sta si accepta, bine, cine nu, nu.

De partea cealalta, mediul de business face presiuni si critica. Vrea legi bune, vrea functionari competenti. Dar cine sa faca legile astea bune, cine sa raspunda competent si in timp util, daca ei, functionarii, nici toalete curate n-au? Daca nu sunt in stare sa organizeze lucrurile simple?

Problema cea mai mare a administratiei publice acum in Romania nu este coruptia. Este deficitul de competenta. Mediul de business trebuie sa faca presiuni in aceasta directie asupra administratiei publice, asupra sefilor politici ai administratiei. Business-ul nu se desfasoara pe un teren viran, ci pe un stadion cu arbitri. Este adevarat, ei acum cam au pantalonii rupti in fund. Trebuie imbracati, daca vrem un meci corect.