Comisia Europeană a prezentat miercuri planuri de investiții transfrontaliere în infrastructura rutieră, energetică și de broadband în valoare de 50 de miliarde de euro, până în 2020, care să stimuleze creșterea economică și crearea de locuri de muncă în țările comunitare, transmite Reuters.

Cheltuielile totale cu aceste planuri, în intervalul 2014-2020, se vor ridica la numai 0,4% din PIB-ul anual al Uniunii Europene, dar CE se așteaptă ca proiectele să atragă fonduri suplimentare, publice și private. Președintele CE José Manuel Barroso a confirmat planurile de a crea “obligațiuni ale proiectelor europene”, menite să fie folosite pentru inițiative specifice, în scopul generării de capital suplimentar în scopul construcției de noi infrastructuri.

Obligațiunile vor fi emise de companiile implicate în proiecte de infrastructură, nu direct de către Comisie, dar fondurile UE și ale Băncii Europene pentru Investiții (BEI) vor fi folosite la acoperirea parțială a riscurilor. Astfel, obligațiunile vor deveni mai atractive pentru investitori precum companiile de asigurări și fondurile de pensii.