Un client al Orange care avea de gând doar să-și plătească factura putea merge aproape cu ochii închiși prin magazinele operatorului, până la casierie, fără să vadă nimic din ofertele Orange, sau fără să aibă șansa de a fi măcar abordat de vreun om de vânzări.
Pe baza unui model al France Telecom – proprietarul Orange, dar și cu adaptări realizate de manageri locali, cel mai mare operator de pe piață a făcut schimbări în rețeaua de câteva sute de magazine – linia întâi în lupta pentru clienți cu rivalii de la Vodafone și Cosmote.
Au fost schimbate și designul, și mobilierul, și traseul clientului prin magazin, dar s-au făcut modificări și în platforma software – pentru a simplifica activitatea de introducere a datelor, spune Florin Popa, directorul de vânzări și distribuție.
Acum, spre exemplu, un client care intră într-un magazin redecorat pentru a-și achita factura va trece fie pe lângă toate telefoanele și gadgeturile expuse pe unul dintre pereții magazinului, fie printre standurile unde sunt expuse laptopuri sau diferite accesorii.
În plus, când va ajunge să-și achite factura, clientul va avea în fața ochilor o minivitrină în care sunt expuse diferite produse și accesorii.