Raportul OECD 2009-2010 despre România reprezintă o confirmare a evoluțiilor înregistrate de economia românească de la admiterea în UE. Raportul consideră în esență că cheia succesului rezidă în recuperarea spectaculoasă a decalajului ce o separă de celelalte țări din regiune începând cu 2005. Întra-adevăr, după ce ani de zile a fost considerată o codoașă a Europei Centrale și de Est, reformele spectaculoase realizate începând cu 2005 de către guvernul nou ales a luat observatorii prin surprindere. Acesta pare să-și fi asumat de la bun început pierderea alegerilor din 2008, înfrângere reprezentând un déjà vu pentru mulți observatori care și-au amintit că măsurile nepopulare presupuse de accelerarea reformelor și șocul integrării în UE au dus la căderea guvernelor și în multe din țările nou admise în 2004.
În condițiile în care România a avut o tradiție de tergiversare a reformelor, începând cu 2005 a arătat că a învățat nu numai din propriile greșeli, ci și din cele ale vecinilor săi, și mai ales ale Poloniei, nerepetând erorile făcute de aceștia. Cercul virtuos constând din investițiile străine directe și creșterea economică a fost păstrat intact datorită unei colaborări excelente între banca centrală și guvern, ceea ce a permis ca România să recupereze o mare parte din decalajul față de țările care au fost admise în 2004 fără ca economia să se supraâncălzească. Dacă în 2004 un studiu al ABN AMRO sugera că România urmează Polonia cu o întârziere de șase ani, la ora actuală decalajul s-a micșorat la 3 ani, România fiind egala Poloniei în ce privește investitorilor străini cu un plus pentru salariile mai scăzute din România.
Piețele financiare au continuat să se dezvolte în lipsa unor șocuri majore, un avantaj în acest sens fiind și lipsa de evenimente majore pe piețele emergente care să “contamineze” și piețele românești. În aceste condiții, intrările constante de valută au făcut ca leul să se tranzacționeze în ultimii doi ani în jurul valorii de 3,1 pentru un euro. Evoluția este de bun augur pentru intrarea în EMU începând din acest an și preconizata trecere la euro începând cu 2013. Chiar dacă aprecierea leului a avut o contribuție importantă la procesul de dezinflație, principalul merit revine bancii centrale și guvernului. Cele două organisme au reușit ca, în pofida obiectivelor câteodată divergente, să-și armonizeze politicile monetare și economice, ceea ce a făcut ca inflația să scadă constant până la 2,5% în 2009, chiar dacă țintirea inflației s-a dovedit în primii ani după 2005 mai puțin exactă decât se anticipa.
În aceste condiții, singura grijă a guvernului ales în 2008 pare să fie menținerea deficitelor sub control și împiedicarea apariției tendințelor inflaționiste cauzate de presiunile vizând creșteri salariale mai rapide pentru a fi aduse la nivelul celor din Polonia și Ungaria. O cedare în acest sens putea compromite ținta de aderare la zona euro în 2012, un succes ce ar reprezenta încununarea procesului de integrare a României în Uniunea Europeană.
Opiniile aparțin autorului și nu reprezintă neapărat poziția Ziarului Financiar.