Liniile Eurostar raman inchise

Linia de transport feroviar Eurostar, ce leaga Paris de Londra, va ramane inchisa luni, a treia zi, iar vanzarile de bilete au fost suspendate pana vineri, ziua de Craciun, potrivit companiei. Aceasta este cea mai importanta suspendare din istorie, 60.000 de calatori ramanand “pe drumuri”. Vineri seara cinci trenuri Eurostar au fost oprite pe sine in tunelul de sub Canalul Manecii. 2.000 de persoane au fost lasate in intuneric si in frig, unele pentru mai mult de 12 ore, potrivit unui purtator de cuvant al Eurostar. Motivele invocate sunt conditiile meteorologice nefavorabile.

Acordul pe probleme climatice pune bazele unor noi discutii

Summitul ONU pe probleme climatice s-a incheiat duminica dupa o noapte de dezbateri privind un acord orchestrat de SUA si China, acord ce nu are nici o forta legala, nu prezinta decat vag detaliile importante si pune bazele unor noi negocieri ce urmeaza a avea loc anul viitor. Acordul a fost aproape de a nu fi incheiat din cauza diferentelor de opinii intre Statele Unite, Europa, China si un grup de tari emergente.

Deceniu de cosmar pentru bursele din SUA

Pentru multi investitori de pe bursa acest deceniu nu pare a se incheia prea curand. In pofida revenirii din acest an, piata bursiera din SUA este pe punctul de a posta cea mai slaba performanta din orice deceniu din istoria de 200 de ani a pietei bursiere americane.

Subiecte #Kraft#RBS