Care Santos s-a născut în 1970, în orașul Mataro, din apropierea Barcelonei. A debutat în 1995 cu volumul „Cuentos cítricos”. Este autoare a opt romane, șase volume de proză scurtă, două volume de poezii, precum și a numeroase cărți pentru copii și adolescenți, pentru care a primit o serie de premii importante. Roman ambițios, scris admirabil și admirabil tradus, Încăperi ferecate a apărut în 2011, și a urmat o carieră internațională spectaculoasă, cu traduceri în peste 15 limbi.*)
În centrul acțiunii e saga unei familii de-a lungul a mai mult de un secol zbuciumat. Nepoata unui pictor celebru, Amadeo Lax, directoarea unui muzeu din Chicago, revine la Barcelona pentru a asista la renovarea somptuoasei case a familiei, pentru a o transforma într-un muzeu care să adăpostească numeroasele tablouri ale bunicului, și descoperă, în spatele unei fresce celebre pictată de bunic, o încăpere în care e zidit un cadavru (al frumoasei bunci Teresa, a cărei dispariție inexplicabilă intrigase societatea epocii), iar mai apoi o altă încăpere secretă cu rămășițele altei rude îndepărtate. Din relatări ale ziarelor, jurnale neștiute, mărturisiri mai mult sau mai puțin directe și cutii de amintiri restabilește un trecut plin de surprize care aruncă o lumină cu totul diferită asupra istoriei familiei. O istorie pe care vrea cu tot dinadinsul s-o aducă la lumină pentru ca strămoșii ei, și mai ales frumoasa bunică, despre care se știa doar că plecase în lume, să-și găsească liniștea. „Trecutul e un cadavru”, pe care speră „să-l poată schimba”. Un roman, după cum se vede, cu o puternică încărcătură polițistă.
Un roman care are în centru destinul unei familii burgheze barceloneze – Rodolfo Lax și Maria del Roser, cu trei copii cu evoluții diferite – care semnifică mentalitatea și aspirațiile avansate ale unei epoci de mari transformări – sfârșitul secolului al XIX-lea și prima jumătate a secolului XX, când orașul se transformă radical și se naște Barcelona așa cum o cunoaștem astăzi – cu clădiri somptuoase, bulevarde largi, piețe pe măsură, o Barcelonă în care impune electricitatea, automobilul, telefonul etc. Cu mișcări feministe și spiritiste, cu contraste uriașe între bogați și săraci, greve, războaie mondiale și războaie civile, lupte între republicani și regaliști, între republicani și comuniști, o epocă de mari schimbări în care toate produc traume persoanjelor care fie se adaptează noului, fie dispar. Cu opriri amănunțite în momente semnificative – sfârșitul secolului al XIX-lea, anii dinaintea primului război mondial, „les annees folles”, anii 30 – toate în funcție de rolul unor personaje în poveste. Cu personaje reale – un rege tânăr, un prim ministru intransigent, ziariști și industriași – care se amestecă cu personaje fictive.
Cu toate acestea, romanul nu este unul istoric, deși este istoria unei familii în care s-au petrecut drame și orori care ies la lumină întâmplător, după multe decenii, și ale căror dezvoltări modifică radical perspectiva asupra personajelor implicate. Nu e, desigur, primul roman care tratează un asemenea subiect. Dar e unul ambițios, extraordinar documentat, cu foarte multe personaje care evoluează pe parcursul a mai bine de un secol – poate chiar prea multe, la un moment dat îți trebuie mare atenție să înțelegi despre care dintre este vorba –-, vii și convingătoare, unele zugrăvite dintr-o singură tușă dominantă, cu protagoniști interesanți.
Din punct de vedere al scrierii, autoarea optează pentru îmbinarea trecutului cu prezentul, într-o narațiune aproape convențională, ușor de citit, captivantă.
Pagini pline de emoție, cu flash-backuri derutante.
Un roman admirabil, cu iubire, trădări, speranțe, crime și răsturnări spectaculoase de situații.
*) Care Santos – Încăperi ferecate, Editura Humanitas fiction, colecția „Raftul Denisei”. Traducere din spaniolă și note de Marin Mălaicu-Hondrari