Mai mult de un sfert din forța de muncă din Spania și Grecia nu are un job, în timp ce în Germania există orașe unde rata șomajului nu depășește 2%, iar la nivelul întregii țări numărul total al persoanelor angajate atinge 41 milioane, cel mai înalt nivel de la reunificare. Cum se explică?
În 2005, când a început să fie modificată legislația muncii, rata șomajului din Germania era de 13%. Acum este de 7%.
Un factor important care a stat la baza acestei performanțe este reducerea drastică a beneficiilor pe care le primeau șomerii. Astfel, guvernul i-a “încurajat” pe aceștia să accepte locuri de muncă plătite mai prost, iar conform reformelor de pe piața muncii, companiile au putut angaja temporar personal cu mai puține clauze privind protecția împotriva concedierii, scrie The New York Times.
Din acest motiv, “miracolul” de pe piața muncii din Germania este privit cu ambivalență de către mulți germani. La performanță s-a ajuns cu costul renunțării la beneficiile sociale confortabile, pe care mulți cetățeni le prețuiau, însă costisitoare pentru stat.
Persoanele au fost nevoite să renunțe la securitatea dată de un venit garantat pe termen lung în cazul în care alegeau să devină șomere.
Astfel, acestea au fost forțate să accepte locuri de muncă pe care nu le doreau. Chiar și angajații bine plătiți au fost nevoiți să se mulțumească cu majorări salariale infime.
În Germania sunt opt milioane de persoane care câștigă sub 9,15 euro pe oră, numărul acestora crescând cu 2,3 milioane din 1995, potrivit unui studiu realizat în martie de Institutul pentru Muncă și Calificare de la Universitatea Duisburg-Essen.
Dintre aceștia, 500.000 sunt elevii, studenții și pensionarii care sunt angajați part-time pentru un salariu mic. Iar restul, deși lucrează full-time, 40 de ore pe săptămână, nu câștigă suficient pentru a se întreține. Mai mult, aproximativ 1,4 milioane de persoane au un salariu de sub cinci euro pe oră.
Conform definiției date de OCDE, un salariu lunar mic este cel aferent unui loc de muncă full-time care este sub nivelul sărăciei. Pragul sărăciei stabilit de Biroul Federal de Statistică este de 9,40 euro pe lună.
Orașul Ingolstadt, care are 128.000 de locuitori, este probabil cel mai bun exemplu referitor la reformele de pe piața muncii din Germania. Rata șomajului din Ingolstadt și din regiunile apropiate este de doar 2,2%, iar în orașul vecin Eichstatt, șomajul este la cel mai scăzut nivel din țară, de doar 1,3%.
Schimbările care au dus la ocuparea deplină a forței de muncă în unele zone din Germania sunt adesea date ca exemplu celorlalte țări europene.
Însă ocuparea deplină a forței de muncă și prosperitatea nu sunt neapărat sinonime, acest lucru fiind evidențiat de decalajul dintre veniturile populației care se adâncește tot mai mult. Multe dintre locurile de muncă nu oferă siguranță.
Ca toate companiile din Germania, firmele din Ingolstadt au prosperat din exporturile către piețele emergente, și nu către Europa, dar și datorită creșterii numărului de consumatori bogați din întreaga lume. Divizia Audi din Ingolstadt a producătorului auto Volkswagen, cel mai mare angajator din zonă, vinde acum mai multe mașini de lux în China decât în Germania și SUA.
Efectele reformelor de pe piața muncii sunt imposibil de separat de rezultatele unei bune strategii corporative. “Este greu de spus, pentru că în același timp economia și-a revenit”, a spus Thomas Sigi, membru în consiliul de conducere al Audi, care se ocupă de resurse umane. El a adăugat că “industria germană s-a pregătit la momentul potrivit pentru piețele emergente”.