O carte care se petrece la câțiva ani după 11 septembrie 2001, când în FBI și în lume s-au schimbat multe. După acel septembrie, când CIA a fost în mare măsură discreditată, Biroul a trecut, într-un timp record, de la statutul de organizație polițienească având ca principală sarcină combaterea criminalității tradiționale în interiorul țării la acela de vârf de lance în lupta împotriva terorisrmului. Un vânt de eficiență patriotică sufla în toate organismele, instituțiile și organele statului american. Anne Holt explică ea însăși, la un moment dat: “Națiunea cea mai puternică de pe planetă fusese întotdeauna amenințată de anumite țări și state. Dar, după căderea și fărâmițarea Uniunii Sovietice, teama de un atac tradițional practic dispăruse. Deoarece americanii aveau interese peste tot în lume, era important ca ei să-și concentreze atenția asupra națiunilor ostile și asupra statelor inamice, susceptibile să agreseze Statele Unite din rațiuni ideologice, economice sau teritoriale. Și, ca întotdeauna, așa se întâmplase. Dar, în acea zi de 11 septembrie, Statele Unite nu fuseseră atacate de niciun stat.” (…) “Noii dușmani ai Americii erau niște indivizi, cu experiența lor, cu măreția lor și cu punctele lor slabe. Ei nu trăiau într-un singur loc, într-un sistem, și nu-și purtau drapelul în așa fel încât să fie văzuți. Ei nu plecau la război mânați de un ordin, ci din convingere. Nu erau legați printr-o cetățenie sau printr-o apartenență națională, ci prin credință și îndoială, prin ură și dragoste.”
De la un anume sentiment de ură, dragoste și răzbunare pleacă și această carte. Anne Holt își imaginează o poveste în care, în SUA care chiar s-au schimbat după septembrie 2001, a fost aleasă președintă o femeie – Helen Lardahl Bentley, cu origini norvegiene. Ea decide ca prima ei vizită în străinătate să se desfășoare în țara strămoșilor ei, renumită pentru nivelul înalt de viață și pentru absența actelor de terorism. Într-o asemenea țară actele de terorism nu pot fi imaginate. Greșit! spune Anne Holt. Într-o lume care s-a schimbat enorm, nicio țară nu mai este sigură. Dovada – în chiar ziua în care ajunge la Olso, președinta americană este răpită din hotel, noaptea, de sub nasul forțelor de securitate enorme, americane și norvegiene. Și nimeni nu are nici cea mai mică idee cum s-a putut întâmpla.
Intră în acțiune acum cuplul drag scriitoarei – polițistul Yngvar Stubo și soția sa Inger Johanne Vik – care încep să dezlege firul.
Cartea are o intrigă stufoasă, nu vom dezvălui prea multe. Putem însă spune că povestea are suspans, teama și panica se instaurează peste tot în lume, sunt implicate forțe din Orientul Mijlociu, dar nu celebra Al Quaida. Răpirea are la bază răzbunări vechi, nemulțumirea că actuala președintă n-a sprijinit până la capăt un plan de îmbogățire enormă a unui miliardar saudit care, mulțumită banilor și rețelei imense de care dispune, a aflat secrete foarte vechi ale doamnei președinte, de care profită acum într-un mod ce se vrea ingenios. Anume, nu și-a propus să o omoare pe președintă, fapt care ar fi fost foarte simplu, ci să creeze o stare de panică și de furie împotriva guvernului neputincios (“Răpirea trebuie să fi avut o importanță în sine. Trebuie să fi fost mult mai rentabil să ții Statete Unite în incertitutide decât să-i lași pe americanii șocați de asasinarea președintei să se unească în suferința lor comună.”). Personajul dornic de răbunare își alcătuise o armată de americani nemulțumiți, pe care “patria nu-i răsplătise niciodată decât cu trădare și eșec”. Ceea ce, iarăși, nu este imposibil. Voia să stârnească o “Primăvară a nemulțumiților”.
Firește, chiar dacă ne aflăm în pragul unui scandal diplomatic
și al unei crize mondiale, Ingvar Stubø și Inger Johanne Vik
soluțioaneză cazul.
Un remarcabil policier.