La data de 11 martie 2022 a fost publicată în Monitorul Oficial Legea nr. 49/2002 privind desființarea Secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție.
Dincolo de faptul că statuează, încă din primul articol, desființarea Secției, punând astfel capăt unei aprinse și îndelungate controverse, legea prevede ce se întâmplă cu cauzele care erau până acum de competența acesteia.
Noul act normativ stabilește că infracțiunile comise de judecătorii și procurorii CSM, ICCJ, judecătorii de la curțile de apel (civile și militară), procurorii de la parchetele de pe lângă curțile de apel, precum și de judecătorii Curții Constituționale, sunt de competența Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția de urmărire penală și criminalistică.
Sunt, în schimb, de competența parchetului de pe lângă curtea de apel infracțiunile săvârșite de judecătorii de la judecătorii, tribunale, tribunale militare și de procurorii de la parchetele care funcționează pe lângă aceste instanțe.
Dar nu orice procuror din cadrul parchetului de pe lângă curtea de apel sau din cadrul Secției de urmărire penală și criminalistică poate efectua urmărirea penală în aceste cauze, ci doar procurorii anume desemnați de lege și care îndeplinesc anumite condiții și parcurg o procedură reglementată legal de lege pentru a dobândi această calitate.
Condițiile impuse de lege au în vedere vechimea în funcția de procuror (minim 15 ani pentru Parchetul ICCJ , minim 12 ani în cazul parchetelor de pe lângă curțile de apel), calificativul foarte bine la ultimele două evaluări și lipsa sancțiunilor disciplinare în ultimii 3 ani, conduita morală ireproșabilă și experiența profesională semnificativă în efectuarea sau supravegherea urmăririi penale.
Direcția Resurse Umane și Organizare din cadrul CSM verifică dacă aceste condiții sunt îndeplinite și alcătuiește documentația necesară. Pe baza acesteia, Plenul Consiliului formulează propuneri de desemnare, adresate procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Acesta din urmă face desemnarea, pentru o perioadă de patru ani. Procurorul general poate să refuze desemnarea; refuzul se motivează.
La finalul perioadei de patru ani, desemnarea poate să fie reînnoită, pentru încă patru ani, urmându-se aceeași procedură.
Calitatea de procuror anume desemnat încetează în caz de ineficiență profesională, de aplicare a unei sancțiuni disciplinare, în cazul imposibilității exercitării funcției pentru mai mult de trei luni, la schimbarea locului de muncă al procurorului (detașare, delegare, transfer) sau la cererea acestuia.
Propunerea de încetare a calității se face tot de către Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, iar cel care dispune este, în mod simetric, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Ce se întâmplă însă cu dosarele aflate în lucru în acest moment la Secția pentru investigarea infracțiunilor din justiție? In termen de 60 de zile lucrătoare de la intrarea în vigoare a legii, ele se transmit fie Secției de urmărire penală din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, fie parchetelor de pe lângă curțile de apel.
Actele efectuate în aceste dosare de procurori din cadrul Secției rămân valabile. Dacă, însă, sunt contestate actele efectuate și măsurile luate de procurorii din cadrul Secției anterior modificării legii, plângerea se rezolvă de procurorul general al Parchetului de pe lângă ICCJ.
Se vor trimite parchetelor competente și dosarele deja soluționate, aflate în arhiva Secției, doar că în acest caz termenul este mai lung – 180 de zile lucrătoare.
Dacă într-un dosar clasat se formulează o plângere împotriva soluției, aceasta se rezolvă de procurorul general al Parchetului de pe lângă ICCJ. Procurorii parchetelor de pe lângă instanțele pe rolul cărora se află cauzele vor participa la judecarea acestor dosare.
Există însă și aici o particularitate: dacă într-un astfel de dosar procurorul exercită o cale de atac, aceasta nu mai poate să fie retrasă decât de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
În ceea ce privește procurorii din cadrul Secției, aceștia se întorc la parchetele de unde provin și își redobândesc gradul profesional avut anterior numirii în cadrul structurii specializate, precum și salarizarea corespunzătoare acestuia.
Articolele de tip advertorial publicat pe zf.ro sunt marcate cu (P), Publicitate, Advertorial, Articol cu conținut publicitar sau Opinia Specialistului.
Opiniile aparțin autorului și nu reprezintă neapărat poziția Ziarului Financiar.