Activul net al Fondului Oamenilor de Afaceri (FOA), administrat de SAFI Invest SA, a crescut anul trecut, in termeni nominali cu doar 4,4%, fata de o rata a inflatiei de 17,8%.
Sumele administrate de SAFI au ajuns asftel la finalul anului trecut la 259 miliarde de lei (7,8 milioane de dolari).
FOA este organizat ca fond cu capital de risc si este singurul fond de acest fel listat pe piata romaneasca de capital. Titlurile sale sunt tranzactionate la Bursa Electronica RASDAQ.
Portofoliul fondului este dominat de actiuni, care reprezinta aproape 60% din plasamente. Cele mai multe, reprezentand  33% din active sun actiuni listate. Pe parcursul anului trecut, FOA a vandut un pachet de 7% din actiunile societatii de asigurari ARDAF SA catre omul de afaceri Ovidiu Tender din Timisoara. Acesta a preluat anul trecut controlul societatii de asigurari, in timp ce FOA a ramas cu o detinere de 5,3%. Alte actiuni in care fondul a investit pe parcursul anului trecut sunt cele ale Bancii Transilvania, cotate la categoria I a Bursei de Valori. Principalul investitor al fondului este societatea producatoare de mobila Elvila SA, a omului de afaceri Viorel Catarama. Aceasta detinea la mijocul anului trecut 2,5% din titlurile fondului.
Tilurile FOA au urcat anul trecut pe piata de la 5.800 lei pana la 18.000 lei, adica o crestere de peste 200%. Tot anul trecut FOA a distribuit investitorilor, din veniturile pe 2001, 3.200 de lei pentru fiecare titlu detinut. Brokerii au putut observa o similitudine intre evolutia actiunilor FOA si cele ale societatilor de investitii financiare, cotate la Bursa, inclusiv cresterile accelerate din primavara si toamna anului trecut. Actiunile FOA nu pot fi comparete insa cu cele ale SIF  din punctul de vedere al lichiditatii. Media tranzactiilor zilnice cu actiunile FOA a fost anul trecut de sub 5 milioane de lei.
Scandalul Fondului Mutual al Oamenilor de Afaceri  (FMOA) a pornit in aprilie 1996, cand, dupa aparitia normelor CNVM privind calculul valorii titlurilor de participare la fondurille mutuale, FMOA a raportat in numai o zi o scadere de 45% a valorii titlului. Cauza era faptul ca FMOA inregistra in activul net si venituruile viitoare. Datorita retragerilor masive fondul nu a putut onora toate toate cererile, iar rascumpararile au fost suspendate. Ulterior, investitorii au hotarat transformarea fondului in fond inchis cu capital de risc, acesta fiind listat apoi pe RASDAQ. Inainte de scaderea valorii titlurilor, valoarea acestora era de 50.898 de lei. De la transformarea in fond cu capital de risc, valoarea nominala a unei actiui este de 27.141 de lei, iar ultimul pret al acestora pe piata este de 16.700 de lei.
In luna noiembrie a anului trecut, fostul administrator al SAFI, George Danilescu a fost gasit nevinovat de catre Curtea de Apel pentru toate capetele de acuzare din procesul penal intentat dupa scandalul SAFI – FMOA. Acesta a fost trimis in judecata in 1998, fiind acuzat acordarea de credite fara garantii din banii investitorilor si de inducerea in eroare a acestora.
vlad.nicolaescu@zf.ro