Editurile noastre publică sute de cărți în fiecare lună, o enormă producție de carte, care copleșește de-a dreptul cititorul intrat într-o librărie. Prin rubricile diverse ale “Ziarului de Duminică”, care au ca subiect cartea, ne-am propus să fim un ghid pentru cel care dorește să se informeze, încât, atunci când ajunge într-o librărie, să se poată orienta mai ușor. La “Cartea de literatură” sunt semnalate cărți aflate deja pe rafturi, între care facem, firește, o selecție. La fel se întâmplă cu cartea de istorie, de știință, de economie, de artă. Le sunt destinate cronici cărților asupra cărora merită să ne oprim mai mult, din diverse motive, explicate de cei doi cronicari literari ai ziarului. Atenție aparte mai primesc colecțiile. Asupra unui titlu tradus ne oprim pe îndelete în fiecare număr. Din noianul de volume în curs de apariție sau în pregătire alegem câte unul pe care îl prezentăm printr-un fragment, sperăm incitant, la rubrica “Avanpremieră”. În sfârșit, în cadrul rubricii de față, am invitat editurile să ne semnaleze câte o carte aflată în pregătire, să ne prezinte, pe scurt, de ce merită acea carte să apară, să fie cumpărată și citită.
La Editura Cununi de stele
Carmen Mușat-Coman: Cum s-a făcut de-am rămas la cratiță
“Cartea de față – mărturisește autoarea – cu acest titlu aparent
jucăuș, ascunde o realitate cumva amară: orice-am face, oricâte
titluri academice am avea nu vom reuși să fim egale cu bărbații
atâta timp cât sarcinile gospodărești, educația copiilor,
îngrijirea părinților rămân tot în sarcina noastră. Adunate sub
condei autoironic mai degrabă decât ironic, eseurile publicate în
revista Femeia între anii 2000-2003 (și în almanahul omonim, 2002)
la rubrica “Picătura de venin”, nu au deloc pretenția – Doamne
ferește! – de a da lecții sau de a deține adevărul absolut. Sunt
însă la fel de actuale ca în urmă cu un deceniu și reunirea lor
aici sper să ne scuture puțin și să ne dea de gândit, spre a ne
opri un pic din competiția cu noi însene din care tot noi ieșim
învinse dacă nu învățăm să și delegăm, nu numai să preluăm sarcini,
dacă nu învățăm să ne educăm la fel fetele și băieții, pentru ca și
bărbații să ajungă la “cratița” rezervată nouă așa cum și noi am
ajuns la “scaunul” rezervat lor. Fără acest schimb echitabil, în
spiritul real al unei egalități de șanse – nu numai pe plan
profesional ci și al schimbării mentalității cum că numai femeia
trebuie să se ocupe de gospodărie, creșterea copiilor, gătit etc.,
îndeletniciri reunite sub titlul generic “cratiță”, toate
cuceririle noastre, toate drepturile câștigate sunt anulate,
egalitatea de șanse e doar un concept utopic iar vorba tatălui meu,
filozof anonim, “Ce-ți trebuie facultate, tot la cratiță ajungi!”
va deveni ea adevăr absolut.”
“Cum s-a făcut…” va fi lansată la Târgul de carte Gaudeamus, la
20 noiembrie, ora 13.