Editurile noastre publică sute de cărți în fiecare lună, o
enormă producție de carte, care copleșește de-a dreptul cititorul
intrat într-o librărie. Prin rubricile diverse ale “Ziarului de
Duminică”, care au ca subiect cartea, ne-am propus să fim un ghid
pentru cel care dorește să se informeze, încât, atunci când ajunge
într-o librărie, să se poată orienta mai ușor. La “Cartea de
literatură” sunt semnalate cărți aflate deja pe rafturi, între care
facem, firește, o selecție.
La fel se întâmplă cu cartea de istorie, de știință, de economie,
de artă. Le sunt destinate cronici cărților asupra cărora merită să
ne oprim mai mult, din diverse motive, explicate de cei doi
cronicari literari ai ziarului. Atenție aparte mai primesc
colecțiile. Asupra unui titlu tradus ne oprim pe îndelete în
fiecare număr. Din noianul de volume în curs de apariție sau în
pregătire alegem câte unul pe care îl prezentăm printr-un fragment,
sperăm incitant, la rubrica “Avanpremieră”. În sfârșit, în cadrul
rubricii de față, am invitat editurile să ne semnaleze câte o carte
aflată în pregătire, să ne prezinte, pe scurt, de ce merită acea
carte să apară, să fie cumpărată și citită.
Ramon Llull – Cartea păgânului și a celor trei
înțelepți
Figură emblematică a lumii mediteraneene medievale, catalanul
Ramon Llull (Raimundus Lullus) (1232-1316), Doctor Illuminatus, cum
i s-a spus, christianus arabicus, cum s-a numit el însuși, este și
astăzi o personalitate fascinantă. S-a născut în 1232, la Palma de
Mallorca, într-o familie catalană creștină, la doar trei ani după
ce regele Iacob I de Aragon cucerise orașul din mâinile arabilor. O
lume multiculturală, cu o componentă creștină încă neconsolidată, o
solidă componentă arabă, și una, minoritară, ebraică. Mai mult, o
lume desfășurată în jurul Mediteranei, un ax al contactelor curente
de toate felurile ─ comercial, diplomatic, cultural ─ între Africa
și Europa. De aici poate și originalitatea personalității lui,
unică printre intelectualii europeni ai vremii printr-o altfel de
imagine a “celuilalt”, non-creștinul.
Predestinat prin naștere unei vieți tipice de aristocrat, a avut o
tinerețe tumultuoasă, pe care o va caracteriza el însuși, după
convertirea mistică, ca desviada, plină de “pasiuni dezordonate”.
La 30 de ani, după propriile mărturisiri, în urma unor experiențe
spirituale, viața i s-a schimbat radical. A abandonat viața de
familie și de curte și, fără a intra într-un ordin religios (deși
apropiat de franciscani), până la moarte, la vârsta de 84 de ani,
s-a consacrat unui singur țel: cunoașterea și manifestarea
devoțiunii față de Dumnezeu, creșterea zelului creștin și, mai
ales, convertirea necredincioșilor la adevărata credință. Între
1271 și 1315 a scris neobosit, enorm (265 de cărți păstrate, ale
căror manuscrise se află în biblioteci din diverse țări europene și
care, tipărite, însumează mii de pagini), în latină, catalană și
arabă, în funcție de publicul pe care îl viza. În clasificările
care li se fac astăzi sunt încadrate domeniilor filosofie,
teologie, geometrie, medicină, astronomie, retorică, literatură,
logică etc, iar, ca formă de expresie, aparțin tuturor genurilor de
creație ale timpului său ─ proză, poezie, aforistică, dialoguri,
predici etc. ─ integrate astăzi literaturii. Pentru el însă toate
au fost doar instrumente ale transmiterii mesajului
mântuirii.
Țelul suprem i-a fost să scrie cea mai bună carte din lume, aptă să
ducă la convertirea necredincioșilor, o Artă, desăvârșită.
Cuprinzând un set de principii, definițiile lor și condițiile
operaționale, Arta sa, o limbă perfectă cum au numit-o unii
comentatori sau o logică formală cum am numi-o astăzi, mereu
revizuită și rafinată în mai multe versiuni (de la prima, Art
abreujada d’atrobar veritat, 1274, până la l’Art general i última
din 1308) era menită să asigure cunoașterea întregii realități,
unitară în calitate de creație a lui Dumnezeu.
În jurul acestor versiuni ale Artei, precum cercuri concentrice, se
situează toate celelalte lucrări, “domeniale”, aplicări ale
principiilor generale la domenii particulare, analoge ca
manifestări ale lui Dumnezeu în univers. Căci convingerea lui era
că rațiunea este darul divin prin care ființa umană poate ajunge la
cunoașterea adevărului unic, al Dumnezeului unic și întreit al
creștinilor. Dacă evreii și musulmanii o resping este pentru că nu
o înțeleg. Iar această înțelegere nu se poate realiza din afara
sistemului propriu de referință, prin recursul la autorități. Arta
era menită să înlăture orice suspiciune de posibilă manipulare, în
condițiile, obligatorii, de onestitate intelectuală. Puntea care
făcea posibil dialogul și înțelegerea era asigurată de credința,
comună evreilor, musulmanilor și creștinilor, într-un singur
Dumnezeu. Convins că Quia nolunt dimittere credere pro credere, sed
credere per intelligere, nimeni nu-și va abandona credința, ci va
ajunge să creadă în Dumnezeul creștin doar înțelegându-l, Ramon
Llull este un fervent adept al dialogului interreligios.