Născută în 1964, britanica Rosamund Lupton a început să publice în 2010, după ce a lucrat o vreme ca scenarist de televiziune și film și a scris scenarii originale. Romanul de față*) este chiar cel de debut, a fost tradus în 25 de limbi, a devenit repede un fenomen internațional și urmează a fi ecranizat al Hollywood.
Eroina cărții, Beatrice Hemming, este anunțată într-o zi că sora ei mai mică, Tess – o foarte frumoasă și talentată studentă la arte plastice la Londra – a dispărut fără urmă. Beatrice se instalează în apartamentul lui Tess, începe să o caute, împreună cu poliția. Când cadavrul surorii sale este descoperit și se dă verdictul de sinucidere, ea începe un război personal cu autoritățile, în încercarea de a demonstra că la mijloc a fost, de fapt, o crimă. Dar nimeni n-o crede. Romanul este confesiunea sau scrisoarea ei adresată surorii dispărute, apoi găsite moartă după cinci zile într-o toaletă publică dintr-un parc central al orașului. “Scopul e să-ți spun de ce ai fost omorâtă. Aș putea începe cu sfârșitul, să-ți dau răspunsul aflat pe prima pagină, dar ai pune o întrebare care ar duce la câteva pagini mai în față, apoi alta, până am ajunge unde suntem acum. Așa că o să-ți povestea pas cu pas, așa cum am aflat-o, fără să interpretez lucrurile prin prisma celui care știe adevărul.” Începe o poveste thriller, cu multe personaje, iubiri trădate, femei însărcinate terorizate de iubiți și înșelate de medici, care fac experimente pe feții lor nenăscuți, polițiști dezabuzați, neîncrezători și înghițiți de o birocrație copleșitoare. Cel sau cei pe care cititorul îi bănuiește pe rând de posibila crimă creează un păienjeniș foarte realist. Cartea se citește ușor, e amestecul de roman polițist și roman tradițional. Misiunea de justițiar în zilele noastre, mai cu seamă când acționezi de unul singur împotriva tuturor, este la fel de dificilă ca oricând înainte. Eroina descoperă cine este asasinul, dar nu mai are cui spune, nimeni nu o mai crede, cei implicați au reușit să-i discrediteze toate acțiunile, ba chiar să susțină că depresia în care a căzut ar putea-o face să se sinucidă, precum sora ei. Ceea ce explică finalul.
“Prin urmare, trebuie să-ți clarific lucrurile. Totul s-a întâmplat așa cum ți-am povestit, începând cu telefonul mamei care mi-a spus că erai dată dispărută, până la momentul în care William m-a lăsat să mor aici. Dar sfârșitul meu va fi ca al tău, nespus, aici, în clădirea asta. N-am avut curajul să recunosc, sau poate iubesc prea mult viața ca să mă despart de ea cu atâta ușurință. Nu mi-am putut imagina un sfârșit fericit, ci am inventat unul just. Și l-am făcut să fie cât de real m-am priceput, imaginându-mi un viitor sigur până în cele mai mici detalii.”
Beatrice Hemming va fi la rândul ei asasinată și se va crede că este o sinucidere pricinuită de disparția surorii mai mici. Dar la fel de bine, finalul poate însemna și că acela ai cărui pași îi aude în ultimele rânduri ale cărții o va salva. Un final deschis.
“Captivant și plin de stil, Sora se află în punctul acela destul de greu de atins în care romanul polițist și marea literatură se întâlnesc.” scria Jeffery Deaver
*) Rosamund Lupton – Sora. Editura Litera. Traducere din limba engleză de Andreea Bratu