Yenul japonez ar putea să se aprecieze luni, pe fondul intrărilor speculatorilor, după dezastrele naturale produse vineri și sâmbătă, însă analiștii citați de Wall Street Journal consideră că fluctuațiile nu vor fi majore.
Sâmbătă, liderii europeni au căzut de acord pentru un set de măsuri pe termen lung pentru susținerea celor 17 state din zona euro, decizie care ar putea îngreuna aprecierea monedei japoneze față de euro.
Discuțiile privind repatrierea unor fonduri pentru reconstrucția Japoniei – întrucât situația din prezent este similară celei din 1995 când un cutremur a devastat insula Kobe – a ajutat yenul să revină rapid după scaderile din prima parte a zilei.
Unii traderi sunt sceptici însă, în condițiile în care situația de la centralele nucleare este critică, fapt care ar putea alunga investitorii pe moneda japoneză, ceea ce ar trage yenul în jos.
Șapte traderi din Tokyo intervievați duminică de publicația americană au spus că yenul se va tranzacționa la 80,5-83 de yeni/dolar.
“Fondurile de reconstrucție, ăsta e factorul care va întări
yenul de acum”, spune Jun Kato, managerul unui
fond japonez de investiții.