Analiștii spun că sunt semne de redresare a rezultatelor băncilor listate, însă au păreri împărțite în ceea ce privește potențialul de creștere al acțiunilor acestora, unii dintre ei considerându-le destul de scumpe.
Analiștii de pe piața de capital spun că principalele bănci listate pe bursă, BRD și Banca Transilvania (TLV), au depășit deja punctul critic și se așteaptă în continuare la o îmbunătățire a rezultatelor raportate de acestea în trimestrul al doilea din 2011.Profitul Băncii Transilvania a urcat cu 7% în trimestrul al doilea față de primele trei luni, la circa 34 mil. lei, iar cel al BRD s-a majorat cu 31,1%, ajungând la aproape 160 mil. lei.
“Rezultatele BRD au fost mult peste așteptările mele și ale
pieței datorită unor provizioane mai mici și o creștere pe partea
de venituri mai ales din dobânzi. Surpriza negativă a fost că atât
creditele, cât și depozitele nu au avansat față de aceeași perioadă
a anului trecut, dar înregistrează o creștere mică față de primele
trei luni ale anului. Pe semestrul al doilea mă aștept să fie puțin
mai bine atât pe partea de creditare, cât și de venituri”, spune
Adriana Marin, șefa departamentului de analiză al firmei de
brokeraj UniCredit CA IB Securities.
Ea a precizat că are rezerve în ceea ce privește îmbunătățirea
țintei de preț pe acțiunile BRD din cauză că banca ar putea aloca
în partea a doua a anului mai mulți bani pentru constituirea de
provizioane pentru credite neperformante după ce maximul de
provizionare al băncii a fost atins în ultimele trei luni ale
anului 2010. Marin mai spune că în ceea ce privește rezultatele
Băncii Transilvania nu au fost surprize majore, profitul fiind cu
1% sub estimările proprii.
UniCredit CA IB Securities are un preț țintă de 16,65 lei pentru o acțiune BRD, cu 23% peste cotația de ieri din piață a acestor titluri și de 1,4 lei pentru titlurile Băncii Transilvania, respectiv un potențial de creștere de 21%.
În timp ce ponderea creditelor neperformante a continuat să
crească la majoritatea băncilor, acestea au alocat mai puțini bani
pentru provizioane în ultimele trimestre, situație explicată de
analiști prin faptul că în ultima perioadă băncile nu prea mai
acordă credite fără garanții astfel că nevoia de provizionare este
mai mică.
Ultimele date de la finele lunii mai arată că ponderea restanțelor în totalul creditelor a atins un nou maxim, de 9,01%, dar analiștii consideră că băncile importante de pe piață au depășit deja cel mai greu moment.
“Banca Transilvania a fost mai prudentă în ceea ce privește provizioanele și a inclus în bilanț provizioane peste necesarul cerut de normele BNR care la un moment dat se pot transforma în venituri pentru bancă. În ceea ce privește BRD, cred că a fost puțin prematur să reducă provizioanele atât de mult”, spune Adriana Marin.
Andrei Rădulescu, analist la Target Capital, consideră că titlurile BRD sunt scumpe și recomandă vânzarea acestora, cu un preț țintă de 12,98 lei/unitate.
“Acțiunile BRD sunt printre cele mai scumpe din regiune tranzacționându-se la multipli mai mari decât ai băncilor comparabile din Austria, Polonia sau Ungaria.
De ce sunt scumpe? Un răspuns ar fi că cei care doresc expunere pe România cumpără și acțiuni bancare. Au cumpărat acțiuni pentru a fi primii în așteptarea revenirii economiei și stabilizării situației de pe plan intern, iar acum pe fondul crizei externe stau în expectativă. Totodată, de la anul băncile vor raporta rezultate pe date IFRS care se așteaptă să fie ceva mai bune”, spune Rădulescu.
Acțiunile BRD se tranzacționează în prezent la aproape de două ori valoarea sa contabilă, în timp ce acțiunile Băncii Transilvania au un multiplu de valoare contabilă de circa 1. Totodată, multiplul de profit al BRD este mai ridicat, de circa 23, față de aproximativ 16 în cazul Băncii Transilvania.
“BRD se ajustează mai greu din cauza dimensiunii, în timp ce Banca Transilvania, deși a fost mai puternic lovită de criză, și-a revenit mai rapid. Totodată, nivelul creditelor acordate clientelei de către BRD a scăzut anul acesta, în timp ce la Banca Transilvania a crescut”, a precizat analistul Target Capital.