Acțiunile de pe piața reglementată a BVB sunt mai ieftine raportat la profiturile pe care le-au făcut în ultimul an în medie cu 22% față de acum trei luni, în urma scăderilor puternice ale cotațiilor din ultimele săptămâni și rezultatelor în creștere din trimestrul al doilea.

Acțiunile de la bursă se tranzacționează în prezent la multiplii de profit aferenți ultimelor patru trimestre, de circa 9,1, comparativ cu 11,7, indicatorul PER (n.red. – preț raportat la profit/acțiune) agregat la nivelul pieței din urmă cu trei luni, arată datele publicate pe bursă.

În același interval indicele BET-C a pierdut circa 15% din valoare, PER-urile coborând mai puternic pe fondul profiturilor în creștere raportate de companii pe trimestrul al doilea din acest an. Indicatorul PER indică durata de recuperare a unei investiții în acțiuni din profiturile anuale ale companiei. La calcularea acestui indicator se folosește în general profitul net din ultimele patru trimestre disponibile.

De exemplu, acțiunile OMV Petrom (SNP) s-au ieftinit cu 32% în ultimele trei luni și se tranzacționează în prezent la un multiplu de profit de 7,2 (pe baza rezultatelor IFRS), în condițiile în care profitul net al companiei și-a accelerat creșterea la 26% în trimestrul al doilea. Acțiunile Transelectrica au în prezent un PER de 5,76, după ce în urmă cu trei luni multiplul de profit era de 12,7. Compania și-a majorat de 2,3 ori profitul în trimestrul al doilea față de aceeași perioadă a lui 2010.

Ce spune analiza detaliată a 60 de companii de pe Bursă? Cumpărați acum!

Producătorul de îngrășăminte Azomureș Târgu-Mureș (AZO), care și-a majorat profitul cu 157% în al doilea tri­mestru, înregistrează un nivel de PER de 1,79 față de 2,11 în urmă cu trei luni, în condițiile în care acțiunile companiei au crescut cu 21% în acest interval.

Titlurile BRD Société-Générale (BRD) se tranzacționează în prezent la un multiplu de profit de 19,3, față de un indicator PER de 24 cu trei luni în urmă, chiar dacă profitul băncii a scăzut cu 5% în T2. Corecțiile recente au compensat însă profitabilitatea mai scăzută a băncii.

Analiștii sunt de părere că ieftinirea acțiunilor de la bursă nu este justificată în totalitate de previziunile mai pesimiste privind evoluția economiilor și cred că scăderile recente au fost exagerate. “Consider că scăderea PER-ului este justificată într-o anumită măsură de revizuirile pe care analiștii economici le fac și le vor face cu privire la evoluția economiei mondiale. Totuși cred că reacția burselor la evenimentele din ultimele două săptămâni a fost exagerată, investitorii au vândut în panică pentru că scăderi de 7-8% pe indicele S&P500 nu pot fi explicate altfel. Un PER mediu de 9,1 la BVB este atractiv pentru investitori dacă îl comparăm cu multiplii altor burse internaționale, de altfel, atât înainte cât și după corecția din ultima perioadă, o bună parte din acțiunile BVB erau considerate subevaluate în comparație cu sectoarele europene”, spune Dragoș Dărăbuț, analist la firma de brokeraj Tradeville.

De aceeași părere este și Iulian Panait, președintele firmei de consultanță în investiții KTD Invest, care consideră că investitorii nu s-au mai întâlnit în ultimii 7-8 ani cu prețuri atât de atractive pe bursă.

“Un PER de 9 este atractiv pentru investiții. Cred că prin anii 2003 – 2004 mai aveam oportunități din acestea la bursă când economia mergea bine și aveam creștere economică. Știm cu toții ce a urmat după anul 2004, adică trei ani de creșteri susținute ale acțiunilor. Un multiplu al profiturilor mai mic de 10 înseamnă un randament anual binișor peste 10%, chiar spre 15%,, ceea ce nu este rău, mult peste dobânzile bancare”, spune Panait.

El este de părere că scăderile din ultimele săptămâni au fost determinate de evoluția externă și investitorii au vândut fără să se gândească la datele macro, ci mai mult pentru a-și lichida participațiile înainte ca străinii să reacționeze și să facă același lucru și pentru a putea cumpăra mai ieftin ulterior.

“În 2008 bursa a prevestit într-adevăr criza la nivel global. De această dată cred că scăderea bursei nu anticipează o nouă criză economică. Nu cred că SUA va avea probleme cu datoriile și nu văd Statele Unite intrând din nou în recesiune. Prin Europa or să mai fie probleme, dar SUA este cea care sus­ține mersul burselor”, spune Panait.

Document atașat