Victor Cionga, demis de Consiliul de Administrație din funcția de director general al Bursei de Valori București după doar șapte luni de mandat, spune că nu a primit încă nicio explicație clară cu privire la revocarea sa și argumentează că consilierii și firmele de avocatură angajate au acoperit lipsa de expertiză din bursă.
“Respect decizia Consiliului Bursei și sunt gata să asigur tranziția conform contractului. Nu am primit încă nici o explicație clară cu privire la obiectivele majore pe care timp de șase luni nu le-aș fi îndeplinit. Ceea ce pot să spun, însă, este că restructurarea unei companii cum este Bursa de Valori nu se poate face “heirupist”. Vorbim aici nu doar de viitorul unei companii ci și de viața unor oameni, angajați ai acesteia. Cine își imagineaza, mai ales în contextul economic actual, că se poate juca cu asta sărind etapele unei analize serioase dovedește că nu este un leader și manager responsabil.
În ceea ce privește consilierii și firmele de consultanță și/sau avocatură externe, pot să spun că am apelat la acestea din două rațiuni. Prima, pentru că aveam nevoie de profesioniști de incredere — presa a fost și este plină de scurgeri de informații din Bursa de Valori, ceea ce este anormal. A doua, pentru că acești profesioniști – și vorbim aici atât de oameni cu o excelentă reputație profesională cât și de firme de renume — au acoperit o lipsa de expertiză pe care am constatat-o în BVB, lucru asupra căruia am informat CA-ul.
Cu sau fără Cionga, problemele grupului BVB și ale pieței de capital rămân, iar o restructurare la nivelul întregului grup, făcută “ca la carte”, este absolut necesară; dincolo de orgolii personale, <<tradiții istorice>> și interese pe termen scurt”
Cererea privind demisia lui Cionga a venit din partea lui Dan Paul, președintele Asociației Brokerilor, și vicepreședinte al BVB, care a prezentat și un raport privind cheltuielile realizate de actualul director general, potrivit unor surse din piață. Au fost invocate, printre altele, cheltuielile cu salariile consilierilor lui Cionga, onorariile plătite unor firme de consultanță și firme de avocatură.