A trecut o săptămână de când austriecii de la Erste au anunțat oficial desemnarea cehului Tomas Spurny pe postul de CEO al BCR, cea mai mare bancă locală, în locul britanicului Dominic Bruynseels, și deja curiozitatea îi mână atât pe angajații băncii, cât și pe concurenți să afle cât mai multe despre stilul de manager al noului șef al BCR.
De aflat informații nu este prea greu având în vedere că multe bănci locale au surori la Praga, Bratislava sau Budapesta – pe unde a lucrat Spurny în ultimii 10 ani, însă desigur că descrierile pe care i le fac foști colegi sau parteneri de business pot fi marcate de o doză importantă de subiectiv.
Așa cum arată CV-ul bancherului ceh de 46 de ani, el a intrat în contact cu mai multe tipuri de culturi organizaționale având în vedere că a schimbat destul de des job-urile: a lucrat și pentru grupul francez Societe Generale, și pentru italienii de la Intesa și pentru cel mai puternic grup ceh de fonduri de investiții, PPF. Și în pofida vârstei, de vreo 10 ani încoace a tot deținut funcții de CEO. Totuși, el nu a mai avut pe mână o organizație de circa 9.000 de oameni și
care duce responsabilitatea de a fi cea mai mare bancă într-o economie afectată de criză.
Parcurgând experiența profesională a lui Spurny mai mulți observatori au apreciat că acesta are profilul potrivit ținând cont de punctul în care se află BCR în acest moment și piața bancară în ansamblu. În plus, are și background profesional american, la fel ca și noul său șef Andreas Treichl, CEO al Erste Group.
Mai departe portretul poate fi schițat mai mult pe bază de impresii. De altfel, Spurny de-abia urmează să fie prezentat intern în BCR.
Un element comun al percepțiilor care s-au conturat deja pe piață este că BCR va avea un CEO cu temperament diferit de cel al britanicului Dominic Bruynseels, care s-a încadrat în general în tiparele calmului englezesc. Unii colaboratori își amintesc momente în care CEO-ul BCR aflat la final de mandat putea transmite o răceală de-a dreptul sesizabilă. În schimb, Spurny ar avea un stil destul de expansiv, fiind capabil să-și convingă repede interlocutorii.
După ce au cules impresii de la colegi din Budapesta sau Praga, unii competitori ai BCR și-au format ideea că Spurny vine la BCR în postura unui manager dur, hotărât, care va adânci procesul de restructurare pe care austriecii de la Erste îl gestionează de mai mulți ani.
La filiala din Ungaria a italienilor de la Intesa, Spurny aplicase în ultimii doi ani o strategie de simplificare și raționalizare, însă talia băncii respective, cu active de 8,7 mld. euro nu se compară totuși cu cea a BCR, ale cărei active trec de 17 mld. euro și mai este și lider de piață. De asemenea, CIB Bank se concentrează pe retail și IMM-uri, spre deosebire de BCR care are un profil puternic și pe corporate și pe sectorul public.
Spurny nu a reușit să readucă banca pe profit în prima jumătate a lui 2011, deși încă din 2009 aceasta aplica un amplu proiect de transformare și restructurare. CIB a avut pierderi și în 2010, fiind lovită inclusiv de celebra taxă bancară a guvernului de la Budapesta.
Înainte de 2010 banca primise ajutor guvernamental pentru a se menține pe linia de plutire.
Așadar bancherul nu a apucat să-și încheie proiectul de relansare a CIB înainte de a fi recrutat de austriecii de la Erste. Ca și în cazul alegerii lui Bruynseels, Andreas Treichl s-a implicat personal în selecția noului CEO al BCR, după ce s-a uitat încă o dată și la oferta locală de bancheri.
Rămâne de văzut cât de inspirat a fost.