Portofoliile de credite ale băncilor și implicit baza de venituri s-au subțiat vizibil în criză în condițiile în care vânzările noi nu au fost suficiente pentru a acoperi rambursările, apetitul clienților de a împrumuta și al bancherilor de a finanța menținându-se doar în cazul anumitor tipuri de credite.

Practic, stocul total de împrumuturi acordate populației și companiilor a stagnat, în termeni nominali, la  50 mld. euro în ultimii patru ani,  dar în termeni reali (incluzând impactul inflației) creditarea s-a restrâns.

Pe retail, băncile și-au crescut vizibil  în perioada de criză doar portofoliile de credite ipotecare, vânzările fiind susținute de garanțiile acordate de stat prin „Prima casă“. Băncile au acordat în ultimii patru ani peste 90.000 de credite ipotecare cu garanția statului, cu o valoare cumulată circa 3,6 mld. euro. Soldul creditelor ipotecare a crescut de la circa 5 mld. euro în decembrie 2008 la peste 8,6 mld. euro la sfârșitul lunii aprilie.

Creditele cu garanții de stat au avut cea mai bună performanță în criză, bancherii fiind reticenți să-și asume prea multe riscuri în contextul în care creditele neperformante au explodat și în cele mai multe cazuri provizioanele constituite pentru acoperirea pierderilor din „credite rele“ au erodat complet profiturile operaționale. Firmele mici și mijlocii, puternic lovite de criză și ale căror credite contractate în perioada de boom au ajuns la o rată de neperformanță de neimaginat cu doar câțiva ani înainte, au fost cele mai afectate de strângerea robinetului creditării, doar cele care au primit garanții de la stat reușind să mai împrumute bani de la bănci.

Într-o poziție mai bună s-au aflat companiile mari, care au reușit să se împrumute la costuri rezonabile. Mulți bancheri au semnalat încă din 2011 o revenire a cererii de credite pe segmentul corporate, dar volumul finanțărilor nu a fost suficient pentru a impulsiona creșterea economică.

Aceasta va fi una dintre temele discutate la ediția din acest an a ZF Bankers Summit, care va avea loc în perioada 12-13 iunie la București și va reuni lideri marcanți ai industriei bancare

Acest articol a apărut în ediția tiparită a Ziarului Financiar din data de 10.06.2013