Situația de luni pe burse după retrogradarea ratingului SUA de către Standard&Poor’s va depinde foarte mult de reacția liderilor europeni, afirmă analistul Laurean Lungu.

“Depinde foarte mult ce va face UE. Dacă va fi anunțată luni o emisiune de obligațiuni comune ale zonei euro, piețele se vor liniști”, spune analistul.

Oficialii europeni discută posibilitatea emiterii unor obligațiuni comune ale zonei euro iar banii atrași la randamente mai mici să fie folosiți pentru “stingerea focarelor” în țările cu probleme. În schimb însă, pentru a emite aceste obligațiuni comune, statele ar trebui să cedeze o parte din suvernaitatea fiscală.

Spre comparație, în această situație statele din zona euro s-ar raporta la o autoritate centrală europeană la fel cum se raportează județele din România la Ministerul Finanțelor.

Spre exemplu, dacă județul Vaslui ar încerca să se împrumute de pe piețele financiare, costurile creditului ar fi foarte mari. Ministerul Finanțelor se poate împrumuta însă la dobânzi mai mici și să folosească banii pentru finanțarea cheltuielilor în județul respectiv.