În data de 6 septembrie, a avut loc la Lisabona deschiderea expoziției Studii despre orbire, un eveniment organizat de ICRL împreună cu Millenium Bank, Fundația José Saramago și Ambasada României. E vorba despre o aventură la bordul unei bărci cu mai mulți vâslași, dar cu un singur și luminos comandant: José Saramago.
Portughezii, înainte de orice, au fost cuceritori. Le datorăm, în bună măsură, lumea așa cum o cunoaștem azi. Grație spiritului de aventură și unei neliniști fertile, au descoperit noi teritorii. Le-au anexat Lumii vechi și au pus, intuitiv, bazele celui dintâi „sat global”. Cum spunea Martin Page: „Înainte să fie ales papă, sub numele de Ioan al XXI-lea, Pedro Hispano, născut la Lisabona, a scris unul dintre primele compendii moderne de medicină, care, un secol mai târziu, avea să devină material de referință obligatoriu ân aproape toată Europa. Portughezii au dus în Olanda lalelele, ciocolata și diamantele, au introdus în Anglia obiceiul ceaiului de la ora cinci, i-au învățat pe africani să se trateze de malarie, au adus în India învățământul superior, curry-ul și pateurile chamucas, iar în Japonia au exportat tempura și armele de foc”.
Nu întâmplător, cel mai misterios loc al planetei, mitica Atlantida, este plasat de mulți în insulele Azore, un teritoriu – iată, din nou – portughez. Când nu au cucerit, propriu-zis pământuri, au inventat ritualuri ale civilizației, au educat mentalități și au exportat modernitate. Chiar dacă, se zice, forța lor expansivă și-a diminuat impactul odată cu disparția imperiului colonial, portughezii au făcut să vibreze contemporaneitatea și au contaminat spiritul universal într-un mod pozitiv, incitant, și în zilele noastre. Indubitabil, un astfel de descoperitor/ cuceritor modern este și José Saramago. A descoperit atlantide spirituale nebănuite, a regândit texte sacre devenite tabu și le-a dat noi dimensiuni, a izbutit să proiecteze Portugalia în lume, să inspire patimi și să suscite emulație. A devenit un cuceritor prin empatie, s-a impus nu prin autoritatea sabiei ci prin puterea de seducție a condeiului.
La trei ani de la dispariția lui José de Sousa Saramago (premiul Nobel, 1998), probabil cel mai însemnat scriitor portughez din ultima jumătate de veac, Institutul Cultural Român de la Lisabona a proiectat omagierea sa prin conjugarea a trei evenimente: expoziția pictorului Laurențiu Midvichi, intitulată „Studii despre orbire“, conferința „Memória de Saramago“ de Mioara Caragea și o expoziție de grafică de carte, curatoriată de Bogdan-Alexandru Stănescu, directorul colecției „Biblioteca Polirom“.
Primul eveniment a însemnat expunerea pe simezele Galeriei „Fundației Millennium bcp“ a expoziției „Studii despre orbire“. Ultimele două manifestări se vor desfășura în data de 18 septembrie, la Fundația „José Saramago“ și vor fi patronate de soția scriitorului și președintă a Fundației, dna Pilar del Rio.
Sensibili mai mult decât alte nații la vibrația literaturii, portughezii vor avea prilejul să intre în contact cu felul în care Saramago a fost și este perceput în România, cu felul în care romancierul a suscitat imaginația unor români de talent, fie ei traducători sau plasticieni.
Laurențiu Midvichi este autorul expoziției „Studii despre orbire“, numită astfel după „Eseu despre orbire“, titlul unuia dintre cele mai faimoase romane ale lui Saramago. Cele 14 tablouri ale expoziției sunt special pictate ca omagiu adus premiului Nobel portughez. Pictorul român Laurențiu Midvichi (n. 1979) este absolvent al Universității Naționale de Artă din București – Secția Artă Murală, și membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România. Se bucură de o activitate prodigioasă în domeniul book-design și este autorul coperților seriei de autor José Saramago, publicată de către editura Polirom. A avut 12 expoziții personale (între care două în Portugalia, la Braga și la Porto) și a participat la circa 50 de expoziții de grup. Este laureat al unui important număr de premii naționale pentru pictură și grafică.
Proteic în manifestări și acoperind o largă paletă stilistică, pictorul s-a arătat interesat, în ultima de vreme, de virtuțile reprezentărilor figurative și de un clasicism formal, de care se slujește pentru ilustrarea anxietăților și rătăcirilor umane, pentru dezvoltarea unor analize ale profunzimilor psihologice. Prezenta lui expoziție este un dialog cu faimosul text al lui José Saramago, care îi potențează propriile reflexii despre condiția omului contemporan, despre refuzul înțelegerii celuilalt, despre toate formele posibile de cecitate, de la cea fizică la cea morală.
Dacă vă amintiți, culoarea predominantă, obsesivă din textul lui Saramago este albul. Albul, care înseamnă lipsa culorii.
În momentul în care orbește, undeva la un semafor, în plin trafic rutier, eroul romanului se cufundă într-un ocean de alb. Probabil, cel mai nimerit să-l picteze ar fi fost Malevitch. Dincolo, însă, de acest pustiu perceptiv, în ordine vizuală, există pentru el amintirea culorii și ecoul mental al formelor. Pe acestea încearcă Midvichi să le pună pe pânză, recompunând lumea din niște culori ale memoriei, niște culori pe care paleta cromatică a realității imediate le-a pus la index, niște culori care, probabil, au existat sau, cine știe, vor putea exista cândva.