Joseph E.
Stiglitz

În cădere liberă

America, piața liberă și prăbușirea economiei
mondiale

Editura
Publica

Abia
tipărită în SUA, tradusă în românește și lansată la recentul Târg
de Carte Gaudeamus, lucrarea de față s-a detașat între vânzările
Editurii Publica, ocupând primul loc. Este al doisprezecelea volum
din “Co-lecția de
economie
“, proiectul Editurii Publica realizat în
parteneriat cu Business
Magazin
, care cuprinde o
selecție de cărți “clasice” despre principiile de funcționare a
economiei.
Prin
ce atrage această foarte recentă carte a celebrului
economist?Marea Recesiune, cum a ajuns să fie numit actualul
impas economic, a afectat mai mulți oameni decât oricare altă criză
de la Marea Depresiune încoace și a reprezentat scânteia
declanșatoare a unei dezbateri de fond despre erorile economice ale
Americii, despre soliditatea economiei acestei țări și chiar despre
forma pe care s-ar cuveni s-o aibă sistemul capitalist. Mecanismul
s-a defectat și nu-l putem repara decât printr-o cercetare atentă a
teoriilor fundamentale care ne-au adus la acest “capitalism al
baloanelor speculative”.Puțini
economiști sunt mai calificați să comenteze aceste vremuri tulburi
decât Joseph E. Stiglitz. Abordând o paletă întreagă de subiecte
care au legătură cu criza, în cartea aceasta Stiglitz pledează
convingător pentru o restaurare a echilibrului între stat și piețe.
Se duce până la originile Marii Recesiuni, ferindu-se de răspunsuri
facile, schițând în același timp alternativele de acțiune și
arătând că există în continuare opțiuni care pot schimba în bine
lucrurile pe viitor.
Cartea lui Stiglitz este o privire incisivă asupra
crizei economice globale, a recației noastre imperfecte și a
consecințelor care vizează prosperitatea viitoare a lumii.
Traducere de Smaranda Nistor.

“În cădere liberă are trei puncte forte. Primul: este o acuză adusă
Wall Street-ului, sectorului financiar și Rezervei Federale. Al
doilea: descrie felul în care administrația Obama a continuat
politica de salvare și filozofia <<prea mari ca să
cadă>>, moștenită de la George W. Bush. Și al treilea: este
un atac deschis al autorului la adresa colegilor de breaslă și a
economiștilor care au transformat o disciplină științifică în
<<cea mai înfocată majoretă a capitalismului pieței
libere>>. Cea mai mare calitate a lui Stiglitz e că nu se
ascunde după cuvinte” (Kevin Phillips, The New York
Times).

“Stiglitz reușește să clarifice, cu abilitate și
inteligență, mai toate problemele relevante și nedeslușite pe care
criza le-a adus la suprafață” (Jeff Madrick, New York Review of
Books).

“În cădere liberă e cea mai bună
carte de până acum despre criza financiară. Joseph Stiglitz,
laureat al Premiului Nobel, cunoaște fundalul istoric, e implicat
în dezbaterile politice și e un pionier al teoriilor economice care
sunt indispensabile pentru a înțelege originile crizei”
(John Kay, Financial
Times).

Joseph E.
Stiglitz
, economist,
laureat al Premiului Nobel, deținător al distincției “Medalia John
Bates Clark” și membru al Royal Society, a fost vicepreședinte
senior și economist-șef al Băncii Mondiale și șeful echipei de
consilieri pe probleme economice a fostului președinte american
Bill Clinton. A fost de asemenea unul dintre consultanții lui
Barack Obama, pe care l-a criticat ulterior pentru planul de
salvare a industriei financiare. Din anul 2000 predă economie la
Columbia University. Este cunoscut pentru critica pe care o aduce
unor instituții precum FMI sau Banca Mondială și pentru polemica
purtată cu economiștii pieței libere, pe care îi definește drept
“fundamentaliști ai pieței libere”. În 2001, alături de George A.
Akerlof și A. Michael Spence, a primit Premiul Nobel pentru
cercetările privind asimetria informațiilor, iar printre temele lui
de cercetare se numără și salariul de eficiență, care s-a
materializat în modelul Shapiro-Stiglitz. Este autorul
bestsellerurilor “Globalizarea. Speranțe și deziluzii”,
“Mecanismele globalizării” și “Războiul de trei trilioane de
dolari” (coautoare – Linda Bilmes). Cea mai recentă carte a lui,
“În cădere liberă”, a fost publicată în 2010.