În mediile artistice clujene, Andor Kömives este cunoscut ca un neobosit promotor de proiecte artistice. El face parte dintre acei creatori cărora creația în solitudine a propriei suite de lucrări înșiruite de-a lungul stațiunilor vieții nu le ajunge.
Aș numi acest declic atitudinal “reflexul Noe”, fiindcă cei care îl vădesc par să încerce să îmbarce pe arca lor cât mai mult din lumea pe care o îndrăgesc și cu care sunt solidari. Nu este deci de mirare că lectorul de la Universitatea de Arte și Design de pe Someș ia, nu o dată, cu sine pe destui dintre colegii de breaslă, mediind întâlniri fericite în limbajele creativității arondate domeniului.Cel mai recent proiect colectiv al cărui curator este Andor Kömives și-a început traseul cu puțin înainte ca anul 2010 să se încheie, la Muzeul de Istorie și Artă din Zalău, mai precis la Muzeul de Artă “Ioan Sima” (arondat primului), rămânând la dispoziția publicului sălăjean între 9 noiembrie și 5 decembrie.
În 3 februarie însă, expoziția așezată sub genericul “Ceață/ Fog/ Brouillard”și-a deschis porțile în fața degustătorilor clujeni, urmând să rămână un mediu și primitor, și provocator, pentru cei cu privirea ascuțită, până în 6 martie. Artistul organizator mărturisește că întreaga punere la cale “…este o provocare adresată artiștilor de la Universitatea de Artă si Design din Cluj și de la Asociația Art in Situ din Franța de a medita…” asupra ceții. Fenomen legat de meteorologie, în accepțiunea sa cea mai practică, ceața a devenit de multă vreme simbolul indeciziei, incertitudinii, al ezitării și lipsei de acuratețe, al rătăcirii sau căutării, al obscurității și tranzițiilor de tot felul. În programul formulat ca provocare la adresa celor invitați să participe, se vorbește însă de “…valențe complexe între evidențe și ambiguitățile unor sensuri multiple, actuale… de la efectul poetic, vizual plastic, trecând prin timp și memorie, până la fenomenul complex al poluării sau al manipulării politico-ideologice”.
Propunerea friza abordarea monografică, drept care nu trebuie să mire amploarea mobilizării: în total, cei 18 artiști din patru țări care expuneau la Zalău și-au asociat noi nume, ajungând la o pleiadă de 36 de plasticieni din cinci state. Este vorba despre Diana Bell (UK), Belinda Ellis (UK), Mireille Filiatre (FR), Helen Ganly (UK), Annegret Heinl (DE), Djamila Hanafi (FR), Brigitte Kohl (FR), Mirjia Koponen (UK), Carole Décary-Loukakis (FR), Jean-Paul Meiser (FR), Brigitte Mouchel (FR), Annabel Ralps (UK), Marie van Vuuren (NL), Eva Wal (DE), Ioana Antoniu, Ioan Horváth Bugnariu, Adina Comșa, Emil Dobriban, Dorel Găină, Mihaela Gorcea, Gheorghe Ilea, Mihaela Ilea, Károly Felki, Győngyi Károly-Zőld, Andor Kőmives, István Kudor, Mira Marincaș, Ioana Olahuț, Radu Pulbere, Ioan Sbârciu, Radu Șerban, Radu Solovăstru, Florin Ștefan, Lucian Szekely, Ovidiu Tarța. Defrișarea teritoriilor pâcloase cu mijloacele imaginației artistice și ale profesionismului de plastician oferă privirii trasee spectaculare, de la reînvierea – prin amintirea încărcată de concretețea pe care o conservă numai o afectivitate neintermitentă – a fratelui decedat (vezi tabloul expus de Kömives), la contemplarea marelui sediu al puterii postcomuniste din România prin laptele angoasant al incertitudinilor (Ioan Sbârciu) ori la autocontemplarea nesigură, dar sarcastică (Károly Feleky). Asemenea spicuiri nu evocă bogăția de propuneri a expoziției puse în operă de colegii lui Andor Kömives, dar au, cel puțin, darul că invită apăsat la privire și reflecție. În imagini: 1. Andor Komives – Ceață peste casa somnului; 2. Ioan Sbârciu – Ceață; 3. Brigitte Kohl – Perdition