Ceausescu si Solidaritatea

Un moment care ilustreaza pregnant singularitatea pozitiei regimului de la Bucuresti in blocul rasaritean in contextul perestroikai gorbacioviste si, mai ales, distanta enorma ce-l separa pe crepuscularul Ceausescu de omul politic care fusese in 1968 l-a reprezentat punctul de vedere transmis de catre liderul roman, in seara zilei de 19 august 1989, conducerilor de partid si de stat din tarile socialiste in legatura cu situatia creata in Polonia prin formarea primului guvern cu majoritate necomunista din Europa Rasariteana. El exprima ingrijorarea fata de soarta socialismului in Polonia, fata de obligatiile Poloniei ca membra a Tratatului de la Varsovia si sublinia implicatiile pe care evolutiile din Polonia le puteau avea “pentru interesele comunitatii statelor socialiste”. Cel care fusese campionul principiului neamestecului in treburile interne ale altor state si il aplicase cu curaj in 1968 sustinea acum el insusi doctrina Brejnev – intre timp abandonata de cei ce o elaborasera -, ripostand ca participarea reprezentantilor Solidaritatii la guvernarea Poloniei era “nu numai o problema interna a Poloniei, ci se refera la toate tarile socialiste”. In raspunsul remis partii romane doua zile mai tarziu, PMUP sublinia ca declaratia Romaniei era in contradictie cu comunicatul recent-incheiatei consfatuiri de la Bucuresti a Consiliului Politic Consultativ al statelor participante la Tratat, care stipula ca “nu exista nici un fel de modele universale ale socialismului si nimeni nu dispune de monopolul adevarului, constructia societatii noi fiind un proces creator, care se desfasoara in fiecare tara in conformitate cu traditiile si necesitatile sale”. La randul sau, PMSU, “fratele” maghiar intru innoire al PMUP, in raspunsul sau din 24 august, arata ca “a luat cunostinta cu consternare si fara a fi de acord cu continutul” de mesajul Romaniei “prin care se urgenteaza o actiune comuna “folosind toate mijloacele in vederea impiedicarii lichidarii socialismului in Polonia”… In cadrul relatiilor noastre pe linie de partid si de stat, nu-si au locul datul de lectii, insinuarile, calificarile, precum si adoptarea de hotarari comune, obligatorii, care sa joace un rol hotarator in viata politica interna din tarile noastre. S-a terminat definitiv cu valabilitatea amestecului militar sau cu orice alte mijloace ale unei tari in problemele interne ale alteia, cu perioada asa-numitei dictaturi Brejnev… Punctul de vedere romanesc este de neinteles daca avem in vedere, in mod deosebit, sistematica abordare publica de catre Romania a principiilor neamestecului in treburile interne, suveranitatii, a relatiilor dintre tarile socialiste. Pozitia romaneasca de acum este in totala contradictie cu unghiul de vedere exprimat de principiile de mai sus, pe baza carora, de exemplu, Romania si-a stabilit in 1968 politica referitoare la evenimentele din Cehoslovacia”.