Simt ca l-am alintat indeajuns pe Dumitru Popescu* pentru stilistica sagace, cinic-sarcastica, prin care infige-n insectarul evocarilor atatea figuri de scriitori si artisti.
Este timpul sa-l cautam la doctrina, convingeri, prejudecati, idei fixe, mai ales ca omul, cum spuneam la inceput, nu prea lasa impresia c-ar fi pariat gresit pe comunism. Sau, mai corect spus, pentru a??umanismul comunist”, presupunand ca mai poate fi de acord cineva cu o atare, oximoronica, formula.
Dumitru Popescu a a??semnat fara sovaire numirea” lui Nicolae Breban ca redactor sef la Romania literara. Iar cand a tinut spatele Animalelor bolnave, un roman a??patinat cu lejeritate de un psihologism strain comunismului, dar umanist”, ideologul partidului declara ca incepuse deja sa se convinga a??definitiv ca ideologia comunista poate preda fara grija stafeta unui umanism fara culoare politica, in stare sa acopere aspiratiile oricarei epoci”. Si cand te gandesti ca aveau sa mai treaca vreo 15-16 ani pana la perestroika si inca pe-atat pana la voga actuala a social-democratiei (adica a socialismului pragmatic) in Europa cea alergica la liberalism si crestinism…
Hai sa-l creditam pe autor si sa ne manifestam pozitiv, chiar daca in destule alte locuri ne dezvaluie limite doctrinare stanjenitoare, ca de exemplu la p. 88. Ceausescu, recunoaste fostul rector al academiei Stefan Gheorghiu, a??a facut, fara indoiala, greseli in schema industrializarii Romaniei, sub influenta sechelelor stalinismului, care generalizase conditia specifica a Rusiei, obligata sa-si realizeze singura mijloacele de productie si sa inarmeze integral un imperiu” (lasa ca l-a inarmat cale de-un secol si gratie sprijinului esential acordat de americani, de nemti, de Occidentul mai mult sau mai putin constient, amoral si indirect marxizant). Dar – puncteaza numaidecat doctrinarul – a??optiunea industrializarii accelerate si de anvergura, in momentul istoric dat, a fost progresista, patriotica, in spiritul imperativelor emanciparii poporului in ansamblu. De aici a decurs ruptura cu politica de satelit al Rusiei, apropierea de Occident, primenirea gandirii sociale” etc.
Bun, ca jumatate de adevar ideea functioneaza cautionant. Dar ce s-a intamplat dincolo de a??momentul istoric” respectiv?!? De acord ca a??multi analisti nu inteleg nici acum rolul profund novator al Congresului al IX-lea in destinele Romaniei”, dar a te crampona de pozitivul initial al unui fenomen finalmente catastrofal este, dincolo de firescul autoapararii, un semn clar de cecitate voluntara. Altfel zis, e tot una cu a exalta dictatura fiindca nu se mai arunca gunoi pe strada, ori fascismul italian fiindca, dupa cum sustin nostalgic unii localnici si astazi, in Roma lui Mussolini, trenurile si tramvaiele veneau, in sfarsit, nesmintit la fix! Nici o minte rationala nu poate ablutiona dezastrul ceausismului in toate cele – umane, industriale s.a.m.d. – prin reusita metroului, sa zicem, dupa cum inlocuirea represivului cu preventivul, adica a sistemului dejist, exterminator sistematic de elite, cu mica teroare zilnica a ceausismului, nu e nicidecum de natura sa-i ofere circumstante atenuante celei din urma.
Sau demonstratia flagrant stangista si reductionista, de lamentabila extractie Agitprop-ista, de la 216 s.urm. Sa zicem ca, la rigoare, se poate accepta verdictul absolutist ca a??America este o tara subjugata vedetelor – afirmate la Hollywood sau pe ringul de box, aplaudate pe podiumul jazz-ului si folk-ului” etc. (ceea ce nu face deloc mai simpatica subjugarea de tip Stalin, Mao, Mobutu, Castro si comp., nu credeti?). Adevarat, a??vedeta e o forma de alimentare artificiala a multimilor, o investitie costisitoare pentru intretinerea celei mai mari utopii sociale, pentru drogarea colectiva prin injectarea, direct in vena omului de rand, a lesedeului sperantei. Vedeta stimuleaza si amorteste lumea, intretine o aparenta stare de veghe a insului si il cufunda totodata intr-un somn letargic din care nu se mai poate trezi, teoretic, fireste, decat in mormant”. Dar de aici si pana la a decreta, generalizand cu vinovata agenda, ca a??aceasta e marea vitrina cu strasuri a capitalismului, care nu poate glorifica o creatie decat daca e de vanzare si producatoare de beneficiu” e-o cale periculos de lunga.
Astfel de pasaje iti taie rasuflarea. Daca dupa 70 de ani de comunism paralizant, pe toate continentele si la toate capitolele, iti mai arde sa consideri capitalismul drept a??cea mai mare utopie sociala”, speranta ca drog, ori libertatea si stralucirea artistica drept manipulare si masificare, e limpede ca pacientul e nevindecabil si definitiv pierdut.
Ca la manualul a??bunului” propagandist suna si axioma de la p. 217: “A doua mare utopie mi s-a parut (cu ocazia unui drum in SUA, impreuna cu Ceausescu la ONU) libertatea cvasiabsoluta a individului, stimulat sa fie el insusi cu toate devierile, ratacirile si viciile. Cei aflati mai de mult in America mi-au spus ca au vazut grupuri reclamand pe pancarte, in lozinci concentrate si plastice, schimbarea sexului sau casatoria intre indivizi de acelasi sex, drept de cetate pentru amorul in colectiv, interzicerea jupuirii animalelor vanate pentru blana”… etc. Iarasi operare cu jumatati de adevar si realitati partiale: depinde de cum iti alegi pozitionarea. Fireste ca atari terorisme minoritariste sunt minabile, contraproductive si condamnabile din start, insa nu ele domina – totusi – cel putin deocamdata, ansamblul vietii americane si vest-europene in general. In urma cu cativa ani l-am citit pe insusi Eugen Florescu prefatand, tot cam pe astfel de lungimi de unda, cartea lui P. Comarnescu despre Homo americanus. Este tot atat de nedrept cat este sa probozesti occidentalizarea numai fiindca, in prima instanta, noi nu am importat de acolo decat excrescentele, viciile de sistem si de conjunctura, libertatile prost intelese, standardizarea intru consumism idiotizant s.a.m.d.
Dar nu e cazul sa demontam truismele altora substituindu-le propriile noastre truisme. Sa ramanem la judecarea artisticului prin ochii umbrosi ai Pantocratorului partinic si sa asteptam volumul III (din care ZD a publicat recent fragmente), unde observ ca-n rolul jucat acum de Eugen Barbu vine Marin Preda…
*) Dumitru Popescu, Cronos autodevorandu-se… Panorama rasturnata a mirajului politic. Memorii II, Editura Curtea Veche, 2006, 257 pag.