Banca de stat CEC Bank a pus recent în funcțiune bancomatul cu numărul 1.000, instalat la Giurgiu, după șase ani de când a intrat pe piața cardurilor. Banca are însă în continuare mai multe unități decât ATM-uri. Din vara anului trecut CEC a început să instaleze mașini de producție chinezească, adoptând un program intensiv de instalare a circa opt astfel de ATM-uri pe săptămână.
Majoritatea bancomatelor CEC sunt amplasate la sediile sucursalelor și ca urmare banca are rețeaua de ATM-uri cea mai extinsă în zona rurală. De asemenea, CEC are 1.191 de echipamente EPOS pentru eliberarea de numerar la ghișee, în timp ce rețeaua de acceptare a cardurilor la comercianți numără 2.195 de aparate în condițiile în care banca a intrat pe acest segment de piață de-abia la sfârșitul lui 2009.
CEC Bank afirmă că ocupă locul patru pe piață după numărul de bancomate, respectiv locul șase după numărul cardurilor aflate în posesia clienților. BCR, cea mai mare bancă după active, are peste 2.000 de bancomate și mai mult de 18.000 de terminale pentru plata cu cardul la comercianți.