A crescut sensibil in ultimele luni frecventa cu care se analizeaza public evolutia Casei de Economii si Consemnatiuni; firesc, in conditiile in care privatizarea celei mai vechi institutii financiare romanesti pare sa intre in linie dreapta.
Una dintre aceste analize a fost publicata, chiar pe prima pagina, de acest ziar, iar profesionalismul abordarii ei ma indeamna sa incerc un raspuns, la obiect.
Articolul, semnat de Sorin Paslaru in ZF de acum doua saptamani (in care se sustine ca valoarea CEC depaseste 1 mld. euro – n.r.) , discuta mai intai chestiuni de ordin imobiliar. Intr-adevar, CEC este proprietarul a peste 900 de spatii, de-a lungul si de-a latul tarii. Desi exista o anumita subevaluare in evidentele contabile ale bancii, inclin sa afirm ca valoarea estimata de dl. Paslaru, de 600 mil. euro, este totusi excesiva. In primul rand, pentru ca suprafetele reale sunt mai mici (har Domnului, banca nu are de intretinut o suprafata medie de 2.500 de metri patrati in cele 266 de sedii in capitale de judet si, de altfel, unele dintre acestea sunt detinute cu chirie); in al doilea rand, marile afaceri imobiliare vin din terenuri bine plasate, nu din cladiri, din care unele degradate; in sfarsit, o parte din aceste cladiri au suprafete prea mari, greu de fructificat pe pietele respective. De altfel, evaluarea profesionista facuta de o companie reputata, angajata de consultantul pentru privatizare al autoritatilor romane, ajunge la o valoare totala sensibil mai mica decat 600 mil. euro.
Nu vreau totusi sa insist asupra acestui subiect. Cred ca mult mai important este business-ul bancii, acum si in perspectiva. Ceea ce vinde statul roman, daca decizia este pusa in aplicare, este una dintre cele mai promitatoare afaceri bancare, exact in momentul de crestere exploziva a acesteia. Nu vreau sa reiau aici argumentele folosite deja de Sorin Paslaru: 850 de agentii in mediul rural, unde locuiesc cei mai multi dintre cei doua milioane de romani care muncesc in strainatate si unde vor intra sume imense si din fonduri ale Uniunii Europene; prezenta masiva a CEC, chiar daca discreta inca, in toate marile orase; recunoastere a brand-ului si incredere in acesta pentru o vasta majoritate a populatiei. Toate acestea sunt bine cunoscute. Mai putin evidente au fost, pana in prezent, eforturile facute in ultimul an din interiorul bancii pentru a fructifica acest potential. Intrucat rezultatele acestor eforturi incep sa fie masurabile, cred ca a venit vremea sa le facem publice.
Este regretabil ca CEC a pierdut startul, acum 16 ani. Toate celelalte foste case de economii din Europa Centrala au pornit de ani buni pe calea transformarii in banci universale, iar rezultatele sunt cunoscute: fructificand retelele teritoriale si celelalte atuuri, comparabile cu cele ale CEC, toate se inscriu intre primele 3 banci din tarile respective, fie ca au fost preluate de un investitor strategic (cazul Cehiei si al Slovaciei), fie ca au fost privatizate pe piata de capital (cazul Ungariei), fie ca statul este inca actionar majoritar (cazul Poloniei). CEC a inceput propriu-zis aceasta transformare abia din primavara anului trecut si a ajuns sa ofere in prezent practic toata gama de produse bancare uzuale: depozite in lei si in valuta, credite pentru persoane si pentru intreprinderi, scrisori de garantie bancara, carduri de debit (in curand si de credit), servicii de plati si de incasari, in lei si in valuta, si altele asemenea.
Recuperarea treptata a timpului si terenului pierdute este posibila pentru ca tara noastra este inca foarte slab bancarizata in raport cu toate celelalte tari europene. Intermedierea financiara, bunaoara, reprezenta, in tara noastra, in decembrie 2005, doar 21,1 la suta din PIB, fata de o medie de 108 la suta in UE-15 (vechii membri ai Uniunii Europene), de 43,4 la suta in Bulgaria si, surprinzator, 33,1 la suta in Polonia. Ca urmare, cererea de produse bancare este foarte mare la noi, cu atat mai mult cu cat economia este dinamica, iar anticiparile cetatenilor sunt optimiste, sporind cererea de produse bancare. Asa se explica si profiturile ridicate din aceasta industrie si pretul excelent obtinut pentru Banca Comerciala Romana – iar expansiunea sustinuta a pietei este departe de a se incheia.
De aceea, aparitia unui jucator nou, care nu aduce neaparat produse nemaivazute, dar actioneaza pe scara larga si suficient de agresiv, tintind explicit cresterea cotei sale de piata (printre altele, prin practicarea unor preturi atractive pentru utilizatori), nu poate sa nu aiba succes. Este reteta testata si de CEC, iar rezultatele incep sa se vada, desi conditiile pietei se inaspresc, iar competitia nu mai este la fel de slaba ca in deceniul trecut. Banca a reusit mai intai stoparea pierderilor si acoperirea celor deja acumulate; veniturile din a doua jumatate a anului 2005 au fost suficient de ridicate incat sa permita si suportarea din costuri curente a cheltuielilor de restructurare, deloc neglijabile. Anul in curs marcheaza cresterea luna de luna a profitului, care a ajuns la circa 14,5 milioane de lei noi (4,1 mil. euro) doar in primul trimestru. Un calcul simplu al trendului arata ca tinta de 30 de milioane de euro pe an, despre care scria Sorin Paslaru, nu mai e chiar atat de departe.
Mai importanta decat profitul imediat este insa evolutia cotei de piata a bancii, de care depinde profitul pe termen lung. In privinta creditului, cota era greu sa nu creasca, avand in vedere nivelul insignifiant la care se gasea in martie 2005: numai 1,7 la suta din sistemul bancar; in februarie 2006 a ajuns la un inca modest 3,6 la suta si sunt conditii sa creasca viguros in continuare. Mai problematica parea situatia altor indicatori, cum sunt cota de piata in privinta depozitelor sau a activelor. Nivelul cel mai scazut al celor doi indicatori s-a inregistrat in octombrie 2005 (de 6,3 si, respectiv, 4,3 la suta), dupa care s-a produs stabilizarea si, in cele din urma, o usoara redresare (ultimele cifre disponibile, pentru februarie, fiind de 6,8 si, respectiv, 4,4 la suta).
Cel mai incurajator este faptul ca tendinta de redresare s-a produs concomitent cu restructurarea bancii si chiar inaintea finalizarii proiectului de informatizare. Ambele sunt esentiale pentru ca evolutia sa fie durabila, dar ambele mai intai consuma resurse si abia ulterior produc rezultate. Or, in prezent, restructurarea CEC este practic incheiata pentru aceasta etapa, iar sistemul IT mai are doar cateva saptamani inainte de a deveni functional in intreaga retea a bancii, de peste 1.400 de unitati. Astept de aceea ca rezultatele, inclusiv in privinta cresterii activitatii, sa devina cu adevarat palpabile, inca din urmatoarele luni.
Tema abordata este mult prea vasta pentru a putea fi epuizata intr-un articol. Inchei, reamintind ca toamna trecuta am afirmat public ca CEC va ajunge una din primele 3 banci din Romania in urmatorii 3-5 ani. Nu mi-am schimbat parerea.
* Eugen Radulescu este presedintele CEC
Opiniile aparțin autorului și nu reprezintă neapărat poziția Ziarului Financiar.