Pana acum cativa ani, bancile cehe au fost destul de retinute in acordarea cardurilor de credit. Impedimentul consta in putinele cunostinte privind comportamentul clientilor in cazul primirii unui credit. Insa, ca urmare a exploziei de carduri de credit in intreaga lume, Cehia a inceput sa inteleaga uriasele profituri ce se pot face de pe urma microbului in expansiune numit “societate de consum”, scrie The Prague Post.
Se estimeaza ca in 70% dintre familiile americane exista cel putin un card. Potrivit Asociatiei de Carduri Bancare (BCA), in Cehia numarul este acum de 400.000 de carduri deja in crestere, si asta la o populatie de 10,5 milioane de oameni. Intr-o economie care face eforturi de a se adapta la cerintele Uniunii Europene, bancile aduc numeroase pachete de servicii pe piata, cu un public-tinta bine determinat. Iar cardurile devin un domeniu atractiv atat pentru banci, cat si pentru lanturile de magazine mari, care vor si ele o parte din profitul adus de credite.
Expertii estimeaza ca in urmatorii 5 ani, 20% din populatie va avea un card. Dezvoltarea economica va genera o crestere a cantitatilor de produse cumparate si, o data cu ele, a interesului manifestat pentru creditele de consum.
Bancile au inceput sa ofere carduri de credit in Cehia in urma cu 5 ani, conform declaratiilor Monikai Frankova, director al Expat Center in Cehia. Principalul motiv al rezervei afisate de institutiile financiare in acest domeniu atat de popular in occident este lipsa experientei in ceea ce priveste creditele, spune Frankova.
Una dintre cele mai mari probleme pe care bancile le au in acest sens este faptul ca nu cunosc comportamentul acestor noi clienti in ceea ce priveste creditele. “Vrei sa fii sigur ca persoanele carora le oferi creditul iti vor restitui banii”, afirma Martin Buchar, manager la Boston Con-sulting Group. In opinia sa, faptul ca majoritatea cehilor bogati refuza creditele va face bancile sa tinteasca spre consumatorii “middle-class”, insa isi vor schimba si politica de publicitate. Acum bancile isi pot evalua mai bine clientii, folosind un sistem de previziuni financiare care le per-mite sa gestioneze nivelurile de risc.
Consumatorii cu un venit mediu, desi reprezinta o optiune mai riscanta, pot aduce un profit mai mare bancilor. Potrivit lui Buchar, mai mult de jumatate dintre clientii instariti isi achita datoria inainte sa expire perioada fara dobanda, ceea ce se dovedeste neprofitabil pentru banci.
“Filiala ceha a bancii Raiffeisen vizeaza persoanele intre 25 si 45 de ani, ale caror venituri, dupa plata datoriilor lunare, se afla peste 10.000 coroane cehesti, (330 de euro)”, afirma purtatorul de cuvant Tomas Kofron. Salariul mediu in Cehia este in jurul sumei de 17.000 coroane cehesti (560 de euro). “Ne asteptam la o crestere in acest sector”, spune Kofron.
Bancile mai mici, inclusiv Raiffeisen, Citibank si UniCredit vor fi cele ce vor conduce segmentul de piata ce se ocupa de cardurile de credit, potrivit lui Buchar. Bancile mari, desi constiente de profitul ce se poate obtine din credite, au si alte prioritati, spune el. “Sunt convins ca piata va fi condusa de banci mijlocii sau mici. Acestea au o prezenta care nu se face atat de bine simtita pe piata si sunt supuse la presiuni mai mari de a se impune pe segmentele de piata profitabile. Se vor vedea nevoite sa devina mai agresive”, a declarat Buchar.
Intre timp, magazinele de tip hipermarket si lanturile de magazine mari au inceput sa ofere clientilor propriile carduri de credit, in cooperare cu companii care se ocupa cu creditele de consum. Lantul de hipermarket-uri Globus permite clientilor sai un credit de pana la 30.000 de coroane cehesti(1.000 de euro) prin intermediul unui card emis de furnizorul francez de credite pentru consum Cetelem. Obiectul ales de consumator este livrat in momentul in care a fost achitat complet, dupa plata unor rate lunare. Cardul Globus poate fi folosi atat in lantul de magazine, cat si in orice loc unde se accepta EuroCard sau MasterCard.
Potrivit directorului de marketing al companiei, Boris Maly, dobanda depinde de suma imprumutata si de termenul ales pentru achitarea ei. “Clientii au un interes sporit pentru acest tip de carduri, pentru ca pot obtine imprumutul direct in magazin, fara sa fie nevoie sa se deplaseze pana la banca”, spune Maly. “Daca au actele necesare, pot obtine un imprumut in 10 minute.”
Buchar afirma ca furnizorii de carduri de credit si cei de imprumuturi de consum au vizat segmente de piata diferite pana acum. Totusi, spune el, nu e exclus ca in viitor sa intre in competitie.
Business Internaţional
Cehia este invadata de carduri
Cehia este invadata de carduri