Guvernul ceh va permite investitorilor institutionali sa liciteze pentru Cesky Telecom, cel mai important operator din tara, dar numai in colaborare cu niste cumparatori strategici, relateaza Financial Times.



Decizia mareste sansele potentialilor licitatori precum TDC Telecom din Danemarca, care este foarte posibil sa se asocieze cu un investitor financiar ca Goldman Sachs, banca de investitii. Acum doi ani, TDC a fost foarte aproape de a cumpara operatorul ceh in asociere cu Deutsche Bank.



Pe de alta parte, Swisscom, un alt candidat, are posibilitatea de a licita singur, pentru ca dispune de sume mari de bani dupa ce a ratat preluarea Telekom Austria.



Guvernul a aprobat o hotarare a ministrului de finante care sugera ca procesul sa fie accelerat, ofertele initiale sa fie depuse la inceputul lui februarie, urmand ca o hotarare finala sa fie luata la sfarsitul lunii martie.



In acelasi timp, CSFB, consilierul guvernului, a pregatit o oferta secundara de actiuni. Daca ofertele depuse in februarie nu se ridica la inaltimea asteptarilor, actiunile vor fi lansate la sfarsitul lunii mai sau la inceputul lunii aprilie.