Camera Deputatilor a Republicii Cehia a votat, in unanimitate, ratificarea Tratatului de aderare la UE a Romaniei si Bulgariei, Cehia devenind a saptea tara care incheie acest proces, a anuntat ieri Ministerul Afacerilor Externe (MAE). Legea de ratificare a Tratatului de aderare fusese aprobata anterior, pe 15 septembrie, si de catre Senatul ceh, precizeaza MAE. Ministerul Afacerilor Externe a salutat ratificarea Tratatului si a multumit pentru mesajul politic pozitiv si incurajator. Votul pozitiv al parlamentarilor cehi reconfirma nivelul excelent al relatiilor dintre Romania si Republica Ceha, fiind, totodata, o recunoastere a progreselor tarii noastre in procesul de aderare la Uniunea Europeana, care vor continua in acelasi ritm, in vederea aderarii la data stabilita, subliniaza MAE. Mediafax