Până pe 29 aprilie, la ICR Budapesta este deschisă expoziția „Artă și spiritualitate în spațiul transilvan” (foto 1). Expoziția de grup include un număr de 48 de artiști plastici contemporani din România și din Republica Moldova, absolvenți ai unor universități de profil, membri ai Filialelor UAPR din București, Brașov, Bihor, Timișoara, Sibiu, Brăila, Neamț, Harghita, Iași, Cluj, Baia Mare. Autorii creațiilor artistice expuse sunt prezenți activ în mediul plastic prin expoziții de grup și personale găzduite de cele mai importante galerii naționale și internaționale, medaliați la saloane și festivaluri de artă din țară și străinătate.
Organizatorii subliniază prezența în expoziție a lucrărilor deosebite semnate de Silvia Onișa (foto 2) și Traian Brădean (foto 3, 4), maeștri ai artei plastice contemporane, care au trecut nu demult în neființă, artiști prolifici și profesori deosebiți, care au contribuit la consolidarea și dezvoltarea profesionalismului din centrele artistice Baia Mare, București, dar și din întreaga țară.
Silvia Onișa (n. 10 martie 1947 – 27 aprilie 2011), absolventă a Facultății de Arte Plastice Iași și a Institutului de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” București – secția muzeologie, profesor. Înființează la Borșa primul atelier de creație, descoperind talente pe care le îndrumă spre Liceul de Artă Baia Mare. Este angajată la Muzeul de Artă din Baia Mare, unde se ocupă în special de grafică și pictură, lucrări ce au atras-o prin valoarea lor documentară și patrimonială. Membră a UAP Baia Mare din 1968, a realizat 26 de expoziții personale dintre care 12 internaționale, fiind consemnată în „Enciclopedia Artiștilor Români Contemporani”. În 1986, primește din partea UAP premiul „Ștefan Luchian” pentru interpretarea florilor și peisagisticii și multe alte premii internaționale, printre care „Cel mai bun pictor de flori” (Olanda).
Traian Brădean (n. 4 iulie 1927 – 15 februarie 2013) a absolvit Universitatea Națională de Arte București, în anul 1956, la clasa de pictură a profesorului Alexandru Ciucurencu. După prima expoziție personală din 1957, de la Galeria „Galatea” din București, este felicitat de către maeștrii Corneliu Baba și Cornel Medrea. Este premiat în 1976 cu Ordinul Meritul cultural, în 1978 cu Premiul Academiei Române pentru pictură „Ion Andreescu”, în 1983 cu Premiul Rafael (Italia – Placheta „500 de ani de la nașterea lui Rafael”), iar în 2004 cu Meritul Cultural în Grad de Comandor. Lucrările sale sunt prezente în mai multe muzee din țară și străinătate, printre care Muzeul Național de Artă București, Biblioteca Academiei Române – Cabinetul de stampe, desene și gravuri și Muzeul Tetiakov-Rusia.
De asemenea, publicul din Budapesta va admira lucrări semnate de: Elena Agapie, Monica Andriesei, Dumitru Bezem, Veronica Bodea Tatulea, Dana Catonă, Ovidiu Cărpușor, Mihai Coțovanu, Aurel Dan, Doina Liliana Dănescu, Crăciun Daniel, Petre Diaconu, Laurențiu Dimisca, Vioara Dinu, Virgil Dobarta, Ágnes Domokos, Dorina Dutkay, Mihai Falcoianu, Agnes Ferentz, Georgiana Gămălie, Petre Ghergu, Georgeta Grabovschi, Veronica Iftodi, Constantin Ilea, Robert Ixari, Kovacs Geza, Rozinecs Laszlo, Ion Lazăr, Gheorghe Lișița, Alina Manole, Dana Maria Marcu, Janos Miklos, Laurențiu Midvichi, Gheorghe Mosorescu, Aurel Nedel, Ștefania Nistoreanu, Stela Onuț, Valeria Petriu, Cristian Radu, Ion Radu, Marcela Rădulescu, Daniel Stancu, Elena Surdu Stănescu, Rodica Strugaru, Dana Szentkiraly, Manuela Toderaș, Cornel Vana.