Automobile Dacia și Kaufland sunt singurele companii din topul celor mai mari zece angajatori din economie care au continuat să facă recrutări în criză, în timp ce restul – majoritatea companii de stat – au făcut sute sau chiar mii de concedieri în perioada 2008- 2010.
Poșta Română rămâne cel mai mare angajator din economie, cu aproape 35.000 de angajați, urmată de austriecii de la OMV Petrom (cu 25.000 de angajați), ambele companii fiind în procese ample de restructurare.“Numărul foarte mare de angajați începe să devină o problemă numai atunci când productivitatea acestora este scăzută. Statul a dirijiat atât de mult timp companiile de stat fără a ține cont de productivitatea angajaților, astfel încât structurile au devenit suprapopulate”, crede Adrian Lupulescu, un executiv cu o experiență de peste 15 ani în domeniul resurselor umane.
Cele mai mari 50 de companii în funcție de numărul de angajați au renunțat la aproape 46.500 de angajați din 2008 până în 2010, perioadă în care au creat numai 12.500 de joburi.
Austriecii de la OMV Petrom continuă procesul de restructurare demarat în 2004, după privatizare, deși dețin cea mai profitabilă companie din România. Cu un profit net record de 427 de milioane de euro anul trecut, Petrom a concediat în ultimii cinci ani peste 13.000 de angajați.
Cel mai mare angajator cu capital privat românesc – Hidroconstrucția- este controlat de management și de asociația salariaților, compania reușind să ocupe locul de lider pe piața constructorilor anul trecut, după ce a făcut peste 900 de concedieri în criză.
Antreprenorii români care au pariat pe investiția în resurse umane în perioade dificile au fost frații Adrian și Dragoș Pavăl din Bacău, care și-au dublat numărul de magazine deținute prin rețeaua Dedeman. Astfel, în urma unei investiții de 150 de milioane de euro, retailerul de bricolaj și materiale de construcții a angajat 1.500 de oameni când unii dintre competitorii săi făceau concedieri.
Din economie au dispărut în perioada 2008- 2011 peste 637.000 de angajați, majoritatea din mediul privat, astfel încât România a ajuns la finele anului trecut la numai 4,101 mil. salariați. Specialiștii spun că impactul crizei asupra numărului de salariați ai celor mai mari angajatori din economie trasează un trend care a fost urmat atât de micii investitori, cât și de antreprenorii din companiile mijlocii.