Iata ca in iuresul infruntarilor fara sfarsit ale intelectualilor romani pe teme legate de Cultura, cativa tineri poeti s-au gandit sa editeze o revista care face Cultura.
Comentariul mai mult sau mai putin belicos si promisiunile de mai bine (aproape intotdeauna neonorate) sunt astfel inlocuite de insasi carnea textului prim, in cazul de fata poemul, caci revista VERSUs/m* este in primul rand una de poezie si de critica de poezie. Sub titlurile “Grupul de la Constanta” si “Tinerii hackeri” sunt reuniti 12 poeti, majoritatea nedebutati in volum; textele lor sunt cuceritoare prin prospetime si amintesc intr-un fel de libertatea celor semnate de tinerii Gherasim Luca si Geo Bogza prin revistele avangardiste din prima jumatate a secolului trecut. Inca o data se vadeste ca poezia romana are mari resurse si ca in suferinta este doar sectorul criticii, cel care nu reuseste nici macar sa recepteze literatura, dar s-o mai si impuna. Nonsalante, auto-prezentarile tinerilor sunt alcatuite adesea din acelasi material din care sunt turnate si poemele: fronda, dezabuzarea, dar si melancolia ingaduitoare. Astfel Sorin Tudor Dinco vorbeste de “Marin Mincu, acest James Bond al textualismului indo-european”, iar Mircea Tuglea ne marturiseste ca “in timpul ultimului congres PCR…(planuia)…sa vopseasca ambasada rusa/ cu un curcubeu care sa-i servesca drept husa” si ca, retras la Viena, lucreaza la volumul intitulat mircea tuglea (fiind cunoscator al avangardei istorice, speram ca nu i-a scapat ca repeta gestul junelui Virgil Carianopol de-acum multe decenii). De altfel, in buna traditie avangardista, suferintele erotice sunt si ele spatializate pana la a marca in mod catastrofic orasul (“Strada grea mi-a ajuns la glezne si e tot mai departe de blocul tau (…) dar ma doare fiecare treapta, fiecare bilet de tramvai compostat pe drum (…) imi vine sa ma catar pe peretii astia/ si dintii tai albi ca lavoarul meu din baie (…) de cand ne-am sarutat ultima oara/ s-au sfaramat toate si e numai moloz pe strazi” – Marius Parlogea); dar nici acel “minimum d”abstraction” al poetului/ artist plastic Gili Mocanu (“Un invingator culegeam din sant/ (stii cine suntem, doar pentru asta ne goneste femeia)/ Alegem un zambet pe care il uitam pana dimineata/ plecam fara sa platim si degeaba (oricat as da din mine!)”), ori scenariul parodie-cinica “Pentru ca meritati” al colegului sau de multipla-inzestrare, Mugur Grosu, nu sunt de trecut cu vederea. Iar dintre tinerii hackeri, “Cantecele imperfecte” ale lui Florin Bratu (“plamanii mei sunt doua geamuri sparte…adancitura dintre omoplatii tai lasa o senzatie de cald in camera…”) si poemele lui Eugen Suman (“doar aerul proaspat si cafeaua opresc alunecarea…risipind ceturile de sub piele/ la lumina slaba a incendiului…trupul dezarticulat raneste marginile obiectelor”), cel ce marturiseste ca “Mi-am petrecut copilaria printre gunoaie si carti, amandoua atragandu-ma in mod egal”, sunt dovada unei culturi si sensibilitati de luat in seama. Iar notatiile din poemul “Soare” al lui Hose Pablo, incordate si graitoare, creionand o stare de spirit, ca si strofa grotesc-revoltata a lui Liviu Diamandi (“scoate-ma Ilinca din sange/ scoate-ma Ilinca din adn/ pentru ca adeneul meu e prost/ scoate-ma la circ scoate-ma la cinematograf”) atesta, inca o data (in sfarsit), frecventarea neepigonica a avangardei romanesti. Felicitari alcatuitorilor acestei serioase reviste de literatura: Linda Maria Baros, Razvan Tupa, Claudiu Komartin, Oana Catalina Ninu, Madalin Rosioru. Iata, asadar, ca se poate si seriozitate fara morga, si actualitate fara vedetism ori diletantism. Normalitatea: o pasare rara la noi. Cine are urechi de auzit…
*) VERSUs/m, revista de literatura, nr. 1/ 2005, Editura Exigent, 136 pag.