Microsoft va începe săptămâna viitoare negocieri pentru preluarea diviziei de telefoane mobile a Nokia, care produce inclusiv aparate smartphone, afirmă Eldar Murtazin, un cunoscut blogger rus, citat de site-ul Endgaget.
Eldar Murtazin, redactor șef al revistei Mobile Review, nu a furnizat alte informații, dar se așteaptă ca un acord să fie încheiat cel mai devreme la sfârșitul acestui an, potrivit unei postări pe pagina sa de Twitter.
Autorul articolului consideră că există cel puțin un sâmbure de adevăr în afirmația bloggerului, având în vedere declarațiile sale anterioare.
În decembrie anul trecut, când nimeni nu credea că Nokia va
renunța la strategia legată de sistemul de operare Symbian, Eldar a
făcut altă afirmație incredibilă, că Microsoft și Nokia discută
despre folosirea Windows Phone pentru smartphone-ul OS.
Afirmația a devenit realitate în februarie.
Mai recent, rusul a anunțat că Nokia va renunța la brandul Ovi în favoarea numelui companiei pentru serviciile sale.
Eldar este foarte cunoscut pentru faptul că reușește să intre în posesia prototipurilor telefoanelor Nokia cu mult înainte de prezentarea acestora.