Fondul de investiții NEPI, condus la București de sud-africanul Martin Slabbert, a numit în consiliul de administrație doi români – Alexandru Morar și Tiberiu Smaranda – care gestionează în cadrul companiei departamentele de investiții, respectiv dezvoltare comercială. Morar lucrează la NEPI din 2007, după ce s-a specializat în finanțe la New York Universityís Stem School of Business și a lucrat timp de doi ani la Deloitte România. Tiberiu Smaranda s-a alăturat celor de la NEPI în 2009, după ce a lucrat aproximativ opt ani în cadrul grupului Flamingo.
NEPI a fost în ultimii patru ani cel mai activ investitor din piața de real estate și a ajuns să dețină în România un portofoliu imobiliar de peste 600 de milioane de euro. Echipa sud-africanilor s-a format în jurul lui Martin Slabbert și a lui Victor Semionov, directorul financiar al fondului, manageri care au fost colegi în cadrul firmei de consultanță și audit Deloitte România. În portofoliul grupului intră centre comerciale din Brăila, Ploiești, Pitești, Deva sau Severin, precum și proiectele de birouri Floreasca Business Park și Lakeview din București sau City Business Center din Timișoara.
Acest articol a apărut în ediția tipărită a Ziarului Financiar din data de 26.09.2013