Noul țar al fondurilor europene, Leonard Orban, 50 de ani, și care timp de trei ani și jumătate a fost primul comisar al României la Bruxelles, face, abia instalat în funcția de ministru, un pariu enorm: va lua până la finele anului 2012 de la UE patru miliarde de euro, 20% din totalul fondurilor structurale alocate, în condițiile în care, la aproape cinci ani de la integrare, România nu a fost capabilă să absoarbă definitiv decât 725 mil. euro, adică 3,7% din fonduri.
Angajamentul, dincolo de discursul politic de inaugurare a noii funcții, reprezină un angajament enorm pentru economie. În condițiile în care liniile de finanțare externe devin din ce în ce mai reduse și mai scumpe, România nu are altă sursă de finanțare ieftină pentru creștere economică decât fondurile europene. Din acest motiv, Orban devine principalul ministru al Guvernului Boc, care va avea ca obiectiv să împingă și să curețe lucrurile în cele șapte departamente din ministere care se ocupă cu fondurile europene, dar care se subordonează atât miniștrilor de resort, cât și lui.Dacă nu voi fi lăsat să mișc lucrurile, îmi voi da demisia, a spus Orban, duminică dimineață, la emisiunea “După 20 de ani”, de la ProTv. El a recunoscut că a primit oferta de a fi ministru și de a se înhăma la un proces extrem de birocratic de la președintele Traian Băsescu, căruia i-a fost consilier pe probleme europene.
Din momentul negocierii intrării în UE, fiecare guvern și-a pus speranțele în miliardele de euro de la Uniunea Europeană. Dar rezultatele au fost catastrofale și, de-a lungul timpului, niciun ministru nu a plătit pentru acest lucru, că nu a reușit să absoarbă acești bani care sunt “gratis”.
În condițiile tensiunilor externe actuale și a unor investitori care fug unde văd cu ochii, Guvernul este obligat să mărească rata de absorbție a fondurilor europene pentru a obține și a injecta bani în economie, pentru a avea creștere. În ultimii zece ani, creșterea economică a venit din investiții străine, din împrumuturile luate atât de companii, cât și de populație și care acum s-au întors ca un bumerang împotriva lor, și din cheltuielile statului peste veniturile strânse. În acest moment, deficitele externe ale tuturor statelor sunt extrem de greu de finanțat, iar costul s-a triplat și de aceea toate guvernele trebuie să taie din cheltuieli și, implicit, va fi afectat nivelul de trai.
În ultimii trei ani, economia românească a fost susținută să rămână la suprafață de împrumuturile externe de peste 20 mld. euro. În condițiile unei creșteri economice anemice, aceste împrumuturi externe încep să apese tot mai mult finanțele statului. De aceea, FMI, principalul creditor al României, presează spre reducerea deficitelor publice. Dacă piețele externe vor fi la fel de nervoase ca în ultimele săptămâni, Guvernul s-ar putea să ia în considerare și varianta unui deficit zero, pentru că, pur și simplu, nu va avea de unde să se împrumute.
Amânarea de trei ani a restructurării întreprinderilor de stat cu pierderi (care au un minus de aproape un miliard de euro pe an), plus lipsa privatizărilor, la care se adaugă mimarea reformei administrației, lovesc, zi de zi, în bugetul general al statului. Pierderile se adună, dar, în același timp, se taie și banii pentru investiții și se acumulează datorii.
Nici până în acest moment, guvernul Boc nu a anunțat public principalii parametri macroeconomici pentru anul viitor, indicatori care sunt așteptați de toți jucătorii din businessul privat. Reprezentanții guvernului justifică acest lucru prin faptul că trebuie să aștepte misiunea FMI care va veni la finalul lunii octombrie.
Între timp, ca o ironie, guvernul Boc își ia din nou angajamentul să restructureze și să privatizeze companiile din energie, până la mijlocul lui 2012, care este un an electoral când, de obicei, guvernul nu face nimic pentru că este ocupat cu campania electorală.
Managementul privat la companiile de stat a fost aruncat spre începutul anului viitor, iar guvernul a scos o parte dintre companiile și regiile propuse spre restructurare din lista FMI, lăsându-le ca acum. În acest timp, riscul de țară al României, adică prețul pe care îl plătește un investitor ca să-și asigure banii investiți aici în caz de “default”, a crescut la 478 de puncte (trebuie să plătești 478.000 de euro ca să asiguri 10 mil. euro) față de 353 de puncte acum o lună și 230 acum trei luni.
Asta înseamnă că România se împrumută mai scump, atât la nivel de stat, cât și la nivel privat. Asta înseamnă, de asemenea, un nivel al dobânzii de la care încep discuțiile de peste 6%. În aceste condiții în care, practic, costul împrumuturilor externe s-a dublat, România nu are ca alternativă decât fondurile europene pentru a avea banii necesari atât supreviețuirii, cât și dezvoltării.
În joc sunt 20 mld. euro fonduri structurale pentru următorii cinci ani, iar dacă cei care sunt la putere vor reuși să atragă măcar jumătate, atunci România va evita o recesiune economică de lungă durată.