În 2009, șapte din zece cele mai mari salarii din economie erau în bănci. În 2012 un singur bancher a rămas în top, iar pe primele poziții au urcat inginerii.
Sectorul financiar-bancar figurează cu o singură poziție în topul celor mai mari venituri de tip salarial înregistrate în 2012, în timp ce în 2009 șapte dintre primii 10 erau bancheri.
În schimb, în 2012 patru din primele zece poziții sunt ocupate de directori de companii industriale sau de construcții, adică de ingineri.
Cel mai bine plătit executiv din România a fost în 2012 ca și în 2011 un manager din sectorul imobiliar, cu un câștig net de 6,7 mil. lei, ceea ce reprezintă circa 560.000 de lei/lună (125.000 de euro/lună).
Domeniul financiar-bancar figurează în 2012 pe locul trei în topul celor mai mari salarii, cu un câștig anual net de circa 4 milioane de lei, adică mai puțin de 1 mil. euro, potrivit datelor transmise de Agenția Națională de Administrare Fiscală la solicitarea ZF.
În 2009 nu mai puțin de cinci bancheri au avut câștiguri salariale nete reprezentând echivalentul a peste un milion de euro fiecare, cu toate că profiturile băncilor pe care le conduceau au înregistrat scăderi de profit cu două cifre după standardele internaționale de raportare financiară.
Continuarea pe ZFCorporate