Autovit, celebrul târg de mașini de pe malul Dâmboviței și cel mai mare târg auto din Europa, a fost luat ieri la puricat de polițiștii de investigare a fraudelor, care au controlat ieri dacă există mașini furate sau dacă se comercializează produse contrafăcute. La acțiune au participat polițiști de la Servciul de Investigare a Fraudelor Sector 4 și echipaje de jandarmi.

Acțiunea a vizat evaziunea fiscală, punerea în vânzare a unor produse contrafăcute, contrabanda și identificarea unor eventuale autoturisme furate, precum și comerțul stradal ile­gal, pentru că în zona târgului de la Vitan vin și persoane care vând îmbrăcămine și încălțăminte sau produse de uz casnic.

“În urma acțiunii au fost verificate 57 de societăți comerciale și persoane fizice precum și 37 de autoturisme în urma cărora existau suspiciuni. În cazul mașinilor nu s-au identificat nereguli”, a declarat pentru ZF Diana Sarca purtătorul de cuvânt al Poliției Capitalei. Ea a subliniat că în urma raziei s-au întocmit opt dosare penale, dintre care șapte pentru punerea în circulație a unor produse con­trafăcute și unu pentru drepturi de autor. În total s-au dat amenzi de 11.000 de lei și s-au confiscat bunuri în valoare totală de 178.000 de lei, iar conform procedurii, bunurile contrafăcute vor fi distruse.

Centrul Autovit este vizitat în fiecare weekend de aproximativ 20.000-25.000 de persoane, iar în cadrul acestuia sunt oferite spre vânzare între 2.000 și 2.500 de mașini care aparțin unor persoane private. Alături de acestea în Autovit mai sunt prezente și service-uri auto, dar și comercianți care vând de la îmbrăcăminte la componente auto sau chiar produse alimentare.

“Este bine ca aceste razii să aibă loc deoarece noi nu putem controla direct actele mașinilor vândute sau toți comercianții. Este al doilea an în care este efectuată o astfel de razie și nu s-a găsit nicio neregulă la mașini. Astfel de razii ar trebui să se efectueze însă și la târgurile paralele care sunt pe străzile din jurul Autovit”, a spus Nicolae Răgălie, directorul general al Autovit.

Compania Autovit S.A care deține centrul din Vitan cu o suprafață de 60.000 de metri pătrați este controlată de oamenii de afaceri Cornel Pârvu, Florea Pârvu, Florian Nilă și Irina Nilă. Numele lor au ieșit în “luminile rampei” atunci când au vândut-o în 2009 contra sumei de aproape 5 mil. euro. Potrivit Registrului Comerțului, compania Autovit S.A. are asociați tip listă, nefiind comunicat numele acestora. Vânzarea site-ului autovit.ro a fost considerată afacerea anului în internet la acea vreme. Site-ul a fost cumpărat de Naspers, una dintre cele mai mari companii media din lume, cu sediul în Africa de Sud.