Bogdan Garofeanu, managerul care a condus departamentul de marketing al Red Bull România, Bulgaria și Republica Moldova în ultimii doi ani, a fost numit pe poziția de director general al companiei la începutul acestei săptămâni, la finalul mandatului lui Mihuț Crăciun, potrivit informațiilor din Monitorul Oficial.

Garofeanu, în vârstă de 32 de ani, devine astfel cel mai tânăr manager aflat la conducerea unui jucător de top din piața băuturilor nonalcoolice, o industrie în care se învârt anual peste un miliard de euro.

El conduce o companie cu circa 50 de angajați și afaceri de aproape 18 mil. euro în 2009, care deține o cotă estimată de ZF la peste 40-45% din segmentul băuturilor energizante.

Managerul a intrat în Red Bull în 2008 pe poziția de Marketing Manager pe România, Bulgaria și Republica Moldova, iar cel mai recent proiect mare pe care l-a coordonat a fost lansarea unei categorii noi de produse în portofoliul local, Red Bull Shots. El a fost manager de divizie la producătorul american de dulciuri Mars.

Înainte de a intra în multinaționale, Garofeanu a coordonat proiectul de rebranding al Cramelor Prahova în Cramele Halewood demarat la începutul lui 2005, de pe poziția de Operations Manager la cel mai mare exportator de vinuri din România.

Reprezentanții Red Bull nu au dorit să ofere informații despre schimbarea din managementul companiei.

Mihuț Crăciun a fost primul director general al Red Bull România, companie înființată în 2004. Contactat de ZF, acesta a precizat că a plecat din firmă la finalul mandatului său.

În septembrie 2004, când compania austriacă Red Bull a decis deschiderea unei sucursale în România, pe piața locală erau prezente circa 15 produse energizante, iar acum numărul acestora a ajuns aproape de 100. Anterior, Red Bull a fost distribuit pe piața locală timp 8 ani de către importatorul de băuturi BDG.

În ultimul an a fost o explozie de lansări de băuturi energizante pe segmentul inferior de preț. Cel mai mare impact pe piață l-ar putea avea lansarea Elektrik, băutură produsă de grupul Romaqua în urma extinderii producției în noua sa fabrică de bere de lângă Sebeș.

Cei mai mari competitori ai Red Bull rămân însă brandurile Burn (Coca-Cola) și Power Horse (Dacardi Impex).

Afacerile Red Bull România au avut un declin de 17% anul trecut față de 2008, până la 74,7 mil. lei (17,6 mil. euro), potrivit datelor de la Registrul Comerțului. Profitul brut al companiei s-a redus la jumătate în acest interval, ajungând la valoarea de 4 milioane de lei (0,9 mil. euro).